Timp de o săptămână, maramureșenii (și nu numai) au avut ocazia să „prindă din zbor” imagini spectaculoase ale zonei Țării Lăpușului. Asta pentru că în această perioadă s-a desfășurat Festivalul „Maramureș Baloon Fiesta”.
Evenimentul a combinat viața tradițională a satului maramureșean cu experiența zborului cu balonul cu aer cald. Acțiunea s-a desfășurat în cea mai mare parte în Țara Lăpușului, zona zilnică de decolare fiind cuprinsă între Rogoz și Lăpușul Românesc.
După deschiderea oficială a evenimentului a avut loc o petrecere câmpenească, iar pe toată durata festivalului s-au desfășurat ateliere meșteșugărești, ateliere cu activități pentru copii, precum și un târg al meșterilor și producătorilor tradiționali.
Timp de o săptămână, baloanele cu aer cald au plutit pe cerul Maramureșului, iar culorile de toamnă și peisajele spectaculoase ale zonelor survolate au oferit participanților o experiență fabuloasă. Organizatorii evenimentului s-au îngrijit ”să prindă în zbor” toate categoriile de vârstă. Astfel, adulții au avut parte de sesiuni de zbor liber, iar copiii s-au bucurat de sesiuni de zbor ancorat.
Festivalul internațional „Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” și-a propus și în acest an promovarea pe plan național și internațional a identității culturale a Maramureșului și a tradițiilor și obiceiurilor, atât de bine păstrate în vetrele satelor din acest colț de rai al României.
Atât în Țara Lăpușului, cât și în Țara Maramureșului a avut loc acțiunea intitulată ”Harta comorilor vii”, care a însemnat un circuit de vizitare a locurilor și a oamenilor din Rogoz, Lăpușul Românesc și Ieud.
Evenimentul a fost organizat de Asociația S.E.N.S., în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Aeroclubul României, Primăria Lăpuș, Primăria Târgu Lăpuș și Primăria Ieud.