Suntem aproape de sfârşitul perioadei de izolare, iar după 15 mai lucrurile ar putea începe să revină uşor-uşor la normalitate. Până atunci, încă trebuie să stăm în casă, iar cei care se plictisesc se pot uita la ceva pe Netflix.
Netflix are o selecţie variată de filme româneşti din mai multe genuri, iar în continuare vă prezentăm câteva titluri pe care le puteţi urmări în ultima săptămână de carantină.
O comedie cu BROmania şi Codin Maticiuc în rolurile principale, care prezintă aventurile a doi români plecaţi din ţară să îşi câştige traiul la Miami Beach, doar pentru a realiza că au ajuns să lucreze pentru un interlop.
O comedie poliţistă despre încercarea poliţiştilor români şi a celor spanioli de a deestructura un grup de infractori şi de a-l elimina pe liderul acestora. Cu Augustin Viziru şi Monica Bârlădeanu printre protagonişti.
O adaptare comică a cărţii „Suge-o Ramona”, care prezintă încercările lui Andrei, un adolescent timid, de a o cuceri pe Ramona, fata visurilor sale.
O dramă de epocă bazată pe romanul lui Panait Istrati, care prezintă povestea zbuciumată a unei familii disfuncţionale, în vremea de sfârşit a Imperiului Otoman.
O comedie despre o trupă de teatru din România are îşi doreşte să joace pe marile scene din SUA. Actorii vor ajunge în New York, unde vor începe să treacă printr-o serie de aventuri hilare.
Un medic se întoarce acasă pentru pentru a-şi comemora tatăl, dar pomana tradiţională este înlocuită cu scandaluri şi acuzaţii ciudate. O dramă cu Mimi Brănescu în rolul principal.
O continuare a legendarului film făcut de Stere Gulea la finalul anilor 80, filmul bazat pe romanul omonim al lui Marin Preda prezintă luptele familiei Moromete în a se adapta noilor condiţii de după Al Doilea Război Mondial şi a instaurării comunismului.
O tragi-comedie regizată de Horaţiu Mălăele care spune povestea unui cuplu care îşi face nunta chiar în ziua de doliu provocată de moartea lui Iosif Stalin. Lucrurile vor lua o întorsătură cu totul neobişnuită.
O adevarată capodoperă vizuală despre zonele sălbatice ale României şi animalele care trăiesc în libertate, desfăşurată pe parcursul celor patru anotimpuri.
În perioada comunistă, un bărbat doreşte să îşi revendice moştenirea de 3 milioane de dolari de la un unchi. Bineînţeles că autorităţile vremii se opun şi vor să păstreze banii. O dramă cu Andi Vasluianu şi Dragoş Bucur în rolurile principale.