Zdenek Zeman, unul dintre marii regizori ai fotbalului spectacol

Publicat: 05/05/2020 | 20:15

Într-un fotbal înnebunit după catenaccio, Zdenek Zeman s-a distins prin fotbalul intens promovat la toate cluburile pe care le-a antrenat: Foggia, Lazio, AS Roma sau Pescara

La Foggia, a impresiont printr-un sistem 4-3-3, care a surprins pe toată lumea, inspirat de mentorul său, românul Pisti Kovacs, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Ajax.

După ce a urcat clubul în elita fotbalului italian, cehul a continuat să impresioneze cu o squadra în care străluceau printre alții Giuseppe Signori, Dan Petrescu și rușii Igor Șalimov și Igor Kolyvanov, iar în ediția 1991-92, Foggia a avut a doua linie de atac din Serie A, după SuperMilan-ul lui Fabio Capello, cu 58 de goluri înscrise, dar și cu a treia cea mai slabă apărare, marea problemă a tuturor echipelor sale. Lucrurile au stat la fel și la Lazio, Roma sau Pescara, echipe care au oferit un spectacol de neuitat fanilor.

O altă calitate aparte a sa a reprezentat-o promovarea insistentă a tinerelor talente, el fiind omul care a contribuit major la explozia unor jucători precum Alessandro Nesta, Francesco Totti, Marco Verratti, Lorenzo Insigne sau Ciro Immobile.

De cele mai multe ori, un antrenor rămâne în istorie pentru trofeele câștigate. Dar în cazul lui Zdenek Zeman, ca si al lui Marcelo Bielsa, mult mai importante sunt amintirile afective ale fanilor pentru jocul minunat și moștenirea lăsată prin modelarea atâtor fotbaliști ajunși în top.