Primarul Sorin Oprescu a verificat in weekend modul in care operatorii de deszapezire si echipele Apanova au ridicat zapada si au degajat acumularile de apa din zonele cu risc de inundatii din sectoarele 1 si 5.
Oprescu a declarat ca strazile din zona, fara canalizare, au fost degajate de zapada, astfel incat, in cazul in care se incalzeste vremea, nu mai exista pericolul de inundatii. In ultimele zile, in zona Drumul Sabareni-Chitila Triaj s-a intervenit cu 28 de utilaje, care au evacuat 260 de basculante de zapada. „Aceste strazi fac parte din zonele cu risc de inundatii si, din aceasta cauza, Apanova si Romprest au intervenit din timp, astfel incat sa nu existe acumulari mari de apa. In ceea ce priveste canalizarea, pana acum am terminat strazile din sectorul 4, unde de asemenea existau zone sensibile (Progresului, Aparatorii Patriei), iar anul acesta continuam investitiile incepute in toate sectoarele, in special in sectoarele 1, 2 si 5”, a declarat edilul.