„Yodel It!”, cel mai fredonat referen pe covorul roşu

De: Cancan
Publicat: 09/05/2017 | 16:27

Eurovision 2017 a intrat în linie dreaptă şi emoţiile au devenit tot mai puternice, odată cu deschiderea oficială a ediţiei  2017, ce a avut loc ieri, in fata Palatului Mariyinsky. Evenimentul a inceput cu defilarea delegaţiilor tuturor ţărilor participante si a continuat cu o petrecere uriasa la Euroclub, unde s-au adunat membrii delegatiilor celor 42 de tari participante.

Cu doar şase zile înainte de spectacolul finalei, ce este programat pe 13 mai, delegaţia României a parcurs cu o mică întârziere cei 265 de metri de covor roşu, din cauza numărului mare de interviuri care i-au fost solicitate.

„Am

 numeroaselor interviuri”,
a dezvăluit, incantata, Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României.

„Ilinca şi Alex Florea au stârnit curiozitatea jurnaliştilor, iar fani din toate colţurile lumii, chiar şi din China, sau Australia, au strigat că le place „Yodel It!”, au fredonat refrenul şi au promis că vor vota”, a adăugat Iuliana Marciuc.

Surpriză mare pentru Ilinca şi Alex, când reprezentanţi au unor publicaţii importante le-au vorbit deja ca unor câştigători.

„Mulţi jurnalişti ne întrebau ce vom face după ce câştigăm Eurovisionul?”, a dezvăluit Alex.

„Exact aşa s-au exprimat. Le-am răspuns că ne-am dori mult să se întâmple, dar că încă nu ne gândim la ce va fi după finală. Sigur, dacă se va întâmpla, suntem pregătiţi şi va fi o imensă bucurie. A fost foarte emoţionant la deschiderea oficială, obositor şi minunat în acelaşi timp”, a mai adăugat Alex Florea.

La finalul defilarii, Ilinca si Alex Florea au lansat, de pe un heliport aflat in apropiere, baloanele care au purtat tricolorul pe cerul Kievului. In spiritul sloganului actualei editii, organizatorii au celebrat diversitatea eliberand, deasupra capitalei ucainene, steagurile celor 42 de tari participante la Eurovision.

„M-am simtit ca o prinţesă”, a mărturisit Ilinca.

Una dintre cele mai frumoase prezenţe de la ceremonie a fost cea a Ilincăi Băcilă, care a strălucit într-o rochie roz pal.

„M-am simţit ca un star internaţional!”, a mărturisit tânăra de 18 ani, aflată pentru prima dată la o întâlnire cu covorul roşu.

„M-am simţit frumoasă în rochia mea. Oamenii strigau după mine, iar fanii mă rugau să mă pozez cu ei. Îmi pare rău că la sfârşit ne-am grăbit pentru a nu rata momentul lansarii baloanelor şi n-am apucat să fac poze cu toţi. Zeci de televiziuni, reviste şi radiouri au avut o mulţime de întrebări… A fost o experinţă unică”, a mai spus Ilinca.

Romanii vor urmari, maine, prima semifinala Eurovision 2017, in direct si in exclusivitate la TVR

Ilinca şi Alex Florea vor urmari evolutia artistilor din prima semifinala marti, 9 mai, de la ora 22.00. Evenimentul va fi transmis  în direct şi în exclusivitate spectacolele Eurovision 2017 de la Kiev, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+. Suedia, Georgia,  Australia, Albania, Belgia, Muntenegru,  Finlanda,  Azerbaijan, Portugalia,  Grecia, Polonia, Moldova, Islanda, Republica Cehă, Cipru, Armenia, Slovenia, Letonia sunt ţările care intră maine seară în concurs. În afară de locuitorii acestor ţări, votează în această semifinală şi fanii Eurovision din Italia, Spania şi Marea Britanie. Doar 10 din cei 18 concurenţi vor merge mai departe, în Finală.

Reamintim că ţările din grupul de referinţă şi ţara gazdă sunt direct calificate în Marea Finală, din 13 mai. Daca fanii Eurovision din Italia, Spania şi Marea Britanie îşi pot vota favoriţii în prima semifinală, din 9 mai, telespectatorii din Germania, Ucraina şi Franţa vor vota melodiile din cea de-a doua semifinală, din 11 mai.

Pana atunci, reprezentantii nostri se vor intalni, astazi, la ora 16.00, cu fanii Eurovision la EuroFanCafe, unde vor sta de vorba cu fanii, vor face poze cu ei si vor acorda autografe. Tot aastazi, reprezentantii Romaniei vor canta la petrecerea organizata de Israel la Euroclub, de la ora 22.30.

Televiziunea Română va transmite în direct şi în exclusivitate spectacolele Eurovision 2017 de la Kiev, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu prima semifinală din data de marţi 9 mai, de la ora 22.00.
Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, Ilinca Băcilă şi Alex Florea, cu melodia Yodel It!, va avea loc pe 11 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 22.00. Marea Finală va avea loc două zile mai târziu, pe 13 mai.

Finala Eurovision 2017 va avea loc sâmbătă, 13 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără
întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero,
interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României vor concura în prima parte a celei de-a doua semifinale. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 41 de ţări.