Pe data de 23 iunie, în jurul orei 04:00, Xonia a fost prinsă de către polițiștii de la Brigada Rutieră pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei. Oamenii legii au transmis faptul că artista ar fi consumat alcool și substanțe interzise, înainte de a se urca la volan. Mai mult de atât, nu avea nici dreptul de a conduce în România. La câteva ore de la eveniment, cântăreața face dezvăluiri neașteptate.
În jurul orei 19:00, Xonia a venit cu un mesaj prin care să-și anunțe fanii de pe rețelele de socializare că nu este vinovată, în totalitate, de cele spuse de Brigada Rutieră. Artista susține că nu a consumat niciodată substanțe interzise, motiv pentru care a mers și la I.N.M.L. să-și caute dreptatea. Mai mult de atât, cântăreața de 34 de ani dorește o explicație din partea autorităților.
„Referitor la întâmplarea intens mediatizată, în ceea ce mă privește, vreau să mă asigur de întreaga mea bună credință, precum și de faptul că niciodată, în nicio împrejurare, nu am consumat substanțe interzise și nu încurajez asemenea comportamente. Din acest motiv m-am deplasat la I.N.M.L., în vederea prelevării de probe biologice, pentru a face dovada contrară.
Am convingerea că rezultatul testelor biologice va evidenția lipsa unor astfel de substanțe, urmând ca organele statului să stabilească explicația pentru care dispozitivul de control inițial a furnizat indicii false sau eronate ori care sunt factorii care pot influența un astfel de rezultat”, a spus Xonia pe Instagram.
(CITEȘTE ȘI: Ce pedeapsă riscă Xonia după ce a fost prinsă drogată, beată și fără permis la volan. Legea este extrem de clară)
Artista a recunoscut că a băut vin înainte de a conduce mașina, dar nu se aștepta ca alcoolul să-i rămână în sânge. Neavând altă soluție, și-a recunoscut eroarea și își va asuma consecințele impuse de lege. Până când situația nu se va soluționa, nu dorește să mai ofere alte declarații.
„În ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice astfel cum am declarat și în fața autorităților, cu mult anterior de a mă urca la volan, consumate mică de vin și am considerat, în mod greșit, că după trecerea unui interval de timp, alcoolul s-ar fi eliminat.
O astfel de apreciere eronată este o greșeală pe care mi-o asum și nicidecum o sfidare a legii. Nu recomand nimănui să procedeze astfel.
Sunt un om onest și așa voi continua să fiu. Până șa primirea rezultatelor și finalizarea procedurii legale, vă rog să îmi respectați decizia de a nu vorbi despre acest aspect.
Vă mulțumesc pentru înțelegere”, a spus Xonia pe Instagram.
În aceste momente, autoritățile i-au deschis un dosar penal artistei, „sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 și art. 335 alin.2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, potrivit comunicatului de presă.
(CITEȘTE ȘI: Xonia, prinsă beată și drogată la volan! Cântăreața nici măcar nu avea permis de conducere!)