Pentru a patra săptămână la rând, Simona Halep ocupă primul loc în topul mondial. În clasamentul dat publicităţii astăzi de WTA, compatrioata noastră are în dreptul său pe primul loc 6.175 de puncte, în timp ce Gabrine Muguruza, a doua jucătoare a lumii are 6.135 de puncte.
Podiumul WTA este completat de Caroline Wozniacki, daneza câştigând Turneul Campioanelor din Singapore, cu 6.015 puncte.
Simona Halep va încheia acest an 2017 pe primul loc. Deşi în acest an mai sunt de disputat competiţii până la finalul anului jucptoarele din fruntea nu vor mai participa la turnee în 2017, astfel că în partea sa superioară ierarhia nu va suferi modificări şi Simona Halep îşi va păstra poziţia până la finalul anului.
De altfel, Simona Halep a primit din partea preşedintelui WTA, Micky Lawler, trofeul de lider mondial la finalul sezonului 2017. Odată cu respectivul trofeu, Simona Halep a primit şi un inel superb, care valorează 4.200 de dolari în catalogul oficial al Tiffany&Co.
„E atât de greu, parcă are 10 kilograme”, a spus Simona Halep despre trofeu. Legat de inelul primit, românca a comentat: „M-am logodit cu tenisul. E o onoare să fiu abia a 13-a din istorie care termină anul pe locul 1. 13 era oricum numărul meu favorit”.
Simona Halep este a 13-a jucătoare din istorie care termină anul pe locul 1 WTA şi prima jucătoare din România ce reuşeşte această performanţă.
Top 10 WTA
1 Simona Halep (România) – 6.175 de puncte
2 Garbine Muguruza (Spania) – 6.135
3 Caroline Wozniacki (Danemarca) – 6.015
4 Karolina Pliskova (Cehia) – 5.730
5 Venus Williams (SUA)- 5.597
6 Elina Svitolina (Ucraina) – 5.500
7 Jelena Ostapenko (Letonia) – 5.010
8 Caroline Garcia (Franţa)- 4.420
9 Johanna Konta (Marea Britanie)- 3.610
10 Kristina Mladenovic (Franţa) – 2.885
Cristi P.