Wolves si W.B.A. se bat pentru Nicolita
Patronul Stelei este cel care a aruncat bomba unui eventual transfer al lui Nicolita in aceasta vara. „Are o oferta de 3,5 milioane de euro. Trei cluburi il vor. Banel e un jucator de mare caracter, si-a facut pe deplin datoria la Steaua. Una dintre echipele care il vor este din Liga Campionilor”, a explicat Becali. Varianta a fost comentata ironic de oficialul lui Dinamo, Cornel Dinu. „Nici tot Faureiul nu valoreaza 3,5 milioane de euro. Cum sa plece Banel pe atatia bani?!”. CANCAN a intrat in posesia actului care demonstreaza negocierile purtate de oficialii Stelei cu un impresar britanic, Dan Bowyer, apropiat al clubului Wolverhampton. Acesta a trimis Stelei un fax prin care cerea informatii legate de pretul jucatorului pentru un eventual transfer. Prin vocea lui Valeriu Argaseala, „ros-albastrii” au dat raspunsul, doleantele fiind ceva mai mari decat isi imagina Becali. Patru milioane de euro este suma trecuta pe foaia trimisa lui Bowyer. Contactat de CANCAN, impresarul britanic a vorbit despre interesul cluburilor din Anglia pentru internationalul stelist. „Suntem la stadiul de tatonari. Momentan am cerut doar anumite informatii legate de pret. Mai multe cluburi ar putea face o oferta in vara. Nu stiu daca patru milioane de euro este suma corecta, dar vom mai negocia. Este exagerat sa spunem ca acestea sunt de Liga Campionilor, dar sunt echipe bune. Este vorba si de o formatie care va promova in prima liga, unde s-ar putea adapta mai repede”. Se pare ca pe langa Wolves, cea de-a doua echipa este W.B.A., unde Nicolita ar putea fi coleg cu Gabi Tamas.