Serena Williams (10 WTA) a obținut, joi, calificarea în finala Wimbledon 2019, după ce a trecut în două seturi de Barbora Strycova (54 WTA), scor 6-1, 6-2.
Sportiva din Statele Unite ale Americii nu a avut emoții în a doua semifinală a zilei, cedând doar trei game-uri. Meciul s-a încheiat după 59 de minute.
Astfel, Serena Williams s-a calificat în finala de la Wimbledon, competiție pe care a câștigat-o de șapte ori în carieră: 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 și 2016. Americanca are și trei finale pierdute, în 2004, 2008 și 2018.
Serena Williams a câștigat nouă dintre cele 10 dueluri directe cu Simona Halep. Singura dată când sportiva din România s-a impus s-a întâmplat la Turneul Campioanelor din 2014, când Halep câștiga clar în grupe, scor 6-0, 6-2. Tot în aceeași competiție, dar în finală, Williams a câștigat detașat, scor 6-3, 6-0.
Simona Halep (7 WTA) – Serena Williams (10 WTA), finala feminină de la Wimbledon 2019, se dispută sâmbătă, 13 iulie, de la ora 16:00.