În weekend, un asteroid uriaș a fost cât pe ce să lovească Pământul, dar nimeni nu a știut! A fost cel mai mare din istorie
Duminică dimineață, astronomii de la Observatorul Steward din Arizona (S.U.A) au descoperit un asteroid uriaș care se apropia cu viteză de Pământ. Mai exact, cu 106.497 km/h. L-au numit 2018 GE3 și au estimat că are diametrul de 110 metri. Oamenii de știință au calculat că va trece pe lângă planeta noastră destul de aproape. Nu se așteptau ca 2018 GE3 să fie cel mai mare asteroid din istorie, care să fi ajuns atât de aproape de Pământ.
În weekendul care tocmai a trecut, un asteroid uriaș a ratat „la mustață” Terra. Asteroidul a trecut pe lângă Pământ fără incidente, la 192.317 km de planta noastră. Pare mult, dar dacă luăm în calcul faptul că Luna se află la 400.000 de kilometri de noi, asteroidul 2018 GE3 a fost periculos de aproape. Ce s-ar fi întâmplat dacă ne-ar fi lovit? Oamenii de știință au estimat că, dacă 2018 GE3 ar fi căzut într-un oraș, urmările ar fi fost devastatoare, potrivit vice.com. Să ne amintim că asteroidul care s-a dezintegrat deasupra Rusiei în 2013 avea diametrul de doar 20 de metri. Cu toate acestea, a reușit să bage în spital peste 1.500 de oameni și să distrugă mai multe case.
De ce nu a detectat nimeni asteroidul
Următoarea întrebare de pe buzele tuturor este de ce nu a fost văzut 2018 GE3 mai devreme? Potrivit Livescience, problema ar fi că asteroizii sunt întunecați și mici, iar Universul este infinit. Cei mai mulți nu reflectă lumina și sunt foarte greu de depistat. Un telescop trebuie să fie îndreptat spre direcția perfectă, la momentul oportun, iar acest lucru este dificil. Sistemul NASA de detectare a asteroizilor l-a „văzut” pe 2018 GE3, însă nu l-a considerat periculos.