Vulpița e însărcinată! Anunțul făcut de Viorel, la Acces Direct: ce nume au ales pentru copil
Mirela Vaida și emisiunea pe care o prezintă la Antena 1, Acces Direct, nu scapă de cuplul Veronica și Viorel Stegaru, din Blăgești! Deși cei doi au fost excluși din emisiune de CNA, după mai bine de opt luni în care au ridicat penibilul la rang de artă! Joi, Viorel a făcut anunțul: Vulpița este însărcinată!
Telefonic, Viorel Stegaru, soțul încornorat de Vulpița, și-a luat inima-n dinți și a intrat din nou în show-ul care l-a făcut celebru, Acces Direct, anunțând că iubita lui soțioară este însărcinată într-o lună și jumătate! Plin de emoții, Viorel, care cu o zi în urmă făcuse spectacol din căruță, la Blăgești, a adus vestea de ultimă oră. Pe rețelele de socializare, cei doi nu au anunțat, încă, nimic, poate de teama de a nu fi luat peste picior de urmăritorii emisiunii de la Antena 1, care, e drept, le-au făcut viața, în ultimele luni, de calvar. Cei doi au stabilit și numele pe care îl va purta copilul: Radu, dacă e băiat, Doinița Mirela, dacă e fetiță.
Vulpița e însărcinată! Ce a încercat în urmă cu o săptămână
Veronica Stegaru revenea în atenția fanilor ei pe Instagram, acum o săptămână: amintirile! A postat o imagine în care apare într-o rochie pe care a purtat-o într-una dintre ”memorabilele” apariții pe micul ecran, alături de Viorel. ”Duminică ne relaxăm. Mai țineți minte când am purtat rochia asta?”, a scris Vulpița în dreptul fotografiei în care poartă o rochie albă, înflorată multicolor.
Răspunsurile fanilor s-au împărțit în două categorii, ca de obicei. ”Știu, dar ce ai făcut cu Jador și cu Țanca Uraganu în imaginile alea indecente, habar are Viorel cum te-ai hârjonit tu la București cu acești indivizi și câte mai câte există imagini cu voi pe google pe Youtube?”, ”Vino înapoi, ție nu ți-e dor de viața acces direct. Erai un algocalmin pentru toată România”, ”Ești frumoasă ca o stele, tu mi-ai rupt inima-n doi, toate sufletele mele bate pentru tu și noi”, ”Vulpy, vino înapoi la acces, că mi-e dor de tineee”, sunt comentariile pe care Vulpița le-a primit.
Veronica și Viorel Stegaru au părăsit Acces Direct în urmă cu aproximativ o lună. Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat în repetate rânduri emisiunea Acces Direct din cauza derapajelor cu cei ddoi soți din Blăgești. Iar în final, Vulpița și Viorel au fost trimiși acasă, la Blăgești, Vaslui.