”Aventurile” Vulpiței din Vaslui par a fi nesfârșite, chiar dacă foarte mulți telespectatori au trimis reclamații către Consiliul Național al Audiovizualului, considerând că transformarea în ”vedetă” a Veronicăi Stegaru este o greșeală media de proporții.
Dar audiențele contează enorm în lumea televiziunii, așa că reprezentanții Antenei 1 susțin că nu este nimic anormal în a o aduce pe post pe Vulpiță. La un moment dat, s-a aflat că Vulpița și-a înșelat soțul cu Marian, acesta pretinzând chiar că ar fi tatăl copilului Veronicăi. Soțul Vulpiței, Viorel, preferă să zâmbească, înțelegător, fără a-și ieși ”din pepeni”, iar controversele se țin lanț.
Amantul Vulpiței a venit în emisiune și i-a adus tinerei un buchet de flori, mulți gândindu-se că a dorit, astfel, să o cucerească. Numai că, stupoare! Vulpița din Vaslui s-a ținut tare pe poziție și nu i-a primit florile. Un astfel de gest i-a ridicat ”cota” lui Viorel Stegaru, însă acesta a ”călcat strâmb”, îmbrățișând o femeie, ceea ce a enervat-o pe Vulpiță.
Pentru a se răzbuna, Veronica Stegaru a trecut la îmbrățișări cu bărbații prezenți, iar printre aceștia se afla și… amantul Marian. În consecință, live, Vulpița din Vaslui i-a arătat lui Viorel cât de repede se poate schimba situația, intenționând să-i provoace acestuia o criză de gelozie.
Mirela Vaida a ținut să precizeze că acest caz controversat al ”Vulpiței din Vaslui” nu reprezintă ”un exemplu de urmat”, fiind doar prezentat ca o ”realitate des întâlnită”.
”Nu am prezentat și nu prezentăm acest subiect ca pe un exemplu de urmat, sub nicio formă. Ci ca pe o realitate des întâlnită, produs al societății românești sau, mai degrabă, “victimă” a ei. Eu prezint acest caz și evoluția lui zilnică, pentru că telespectatorii țin în viață, în număr atât de mare, această poveste. Altfel, emisiunea Acces Direct s-a ocupat și se va ocupa mereu de cei mai defavorizați de soartă, de tarele societății, încercând să îndrepte și să ajute, acolo unde îi stă în putere”, a mai declarat prezentatoarea emisiunii ”Acces Direct”, potrivit a1.ro.