La sfârşitul acestei săptămâni, vremea va fi în general frumoasă şi se va mai încălzi în cea mai mare parte a ţării, potrivit meteorologilor.
Vineri, în ţară, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza şi seara, când vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice, local în zonele de munte şi în nordul Munteniei şi al Olteniei şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade pe litoral şi 27 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime, în general între 5 şi 13 grade.
În Capitală, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar minima va fi de 8…10 grade.
Sâmbătă, în ţară, vremea va deveni în general instabilă. În estul şi sudul ţării, precum şi în zonele de munte, înnorările se vor accentua treptat şi mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, posibil cu aspect de vijelie. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia, la nivel local, îndeosebi în cursul după-amiezii. Izolat se va semnala grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 18 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade.
Duminică, la munte, vremea se va menţine în general instabilă şi se va răci. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. Izolat vor fi căderi de grindină şi cantităţi de apă mai însemnate. Pe creste, în general la peste 1900 m, trecător vor fi posibile precipitaţii mixte. În cursul zilei, temporar, vântul va avea intensificări, iar noaptea va slăbi din intensitate.