Vremea se strică şi se schimbă radical în toată ţara! ANM a anunţat când revin căldurile
Vremea se răcește în toată țara! Meteorologii anunță că ne așteaptă două zile de fenomene extreme.
Prognoza meteo arată că vor fi ploi, tunete, fulgere, vijelii, grindină și cantități de apă de 40 l/mp. Vântul va face probleme, rafalele atingând viteze de până la 75 de km/h.
A fost cod portocaliu de furtuni în nouă județe din centrul și estul țării, iar meteorologii anunță că ne așteaptă încă două zile de fenomene extreme. (CITEȘTE ȘI: GABRIELA FIREA A ANUNȚAT CĂ BUCUREȘTENII CARE PLEACĂ ÎN VACANȚĂ ÎN STRĂINĂTATE VOR PUTEA FACE TESTE PENTRU CORONAVIRUS GRATUIT)
„Ne așteaptă încă două zile de fenomene extreme. Luni și marți, în aproape toată țara, temperaturile nu vor mai depăși 24-25 de grade, ceea ce înseamnă o diferență semnificativă față de ceea ce am înregistrat duminică, 33 de grade care au fost resimțite chiar de 37-38 de grade.
Întreaga săptămână 13-20 iulie va fi caracterizată la nivelul întregii țări de temperaturi la nivelul sub ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar și cele mai mari abateri negative sunt de așteptat în jumătatea nordică a țării”, a spus Elena Mateescu la Digi 24.
120 de avertizări de cod roșu
Meteorologul a dezvăluit faptul că anul acesta a fost un număr record de avertizări cod roșu, 120. De la începutul lunii iunie (9 iunie) și până în prezent, au fost emise 115 coduri roșii de tip nowcasting, în timp ce în vara anului 2019 au fost doar 64 de avertizări de cod roșu. (VEZI ȘI: DELIA MATACHE, SUSPECTĂ DE COVID-19. A FOST CU ANDREEA ESCA LA PETRECEREA DIN OLIMP UNDE ȘTIRISTA PRO TV S-A INFECTAT CU VIRUSUL UCIGAȘ)