Vremea se răceste din ce in ce mai mult! Află ce temperaturi vor fi la inceputul săptămânii viitoare
Cerul va fi variabil, dar dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse se va semnala ceaţă. În zona montană înaltă trecător vor fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade, mai mici în depresiunile intramontane.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi apropiată de regimul termic normal, cu o maximă de 8…9 grade şi o minimă de 3…4 grade. Cerul va prezenta înnorări mai ales în cursul nopţii, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
MARŢI
Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult noros în sudul şi în estul ţării, unde izolat va ploua slab şi va burniţă. În restul teritoriului vor fi înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe, în special pe parcursul nopţii. Vântul va sufla moderat cu intensificări pe crestele montane, în Moldova, Dobrogea şi sudul Banatului. În orele dimineţii, în zonele joase, vor mai fi condiţii de ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 14 grade, iar cele minime între 1 şi 11 grade.