Dacă până zilele trecute ne bucuram de soare și de o vreme mai potrivită pentru toamnă, acum lucrurile s-au schimbat drastic. Iarna pare că vrea să pună stăpânire pe țară. Vrema rea și vântul din ultimele zile au făcut primele pagube, bariera feroviară de la cel mai important nod dintre A2 și Moldova s-a rupt.
Vântul a cauzat azi ruperea barierei de trecere la nivelul căii ferate de la Drajna Nouă, Călărași, care este cel mai important nod rutier dintre Autostrada Soarelui și Slobozia, dar și sudul Moldovei. Bariera a fost dată peste cap de vânt. (CITEȘTE ȘI: S-AU ÎNCHIS ȘCOLILE DIN CAUZA NINSORILOR! LISTA COMPLETĂ CU UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CARE NU SE FAC CURSURI)
Pe acea rută trec zilnic mii de persoane dinspre Austostrada Soarelui spre drumul ce duce la Slobozia, Brăila și Galați, ori retur. Calea ferată este cea care leagă Bucureștiul de litoral.
Vreme rea nu pare că o să plece prea ușor mai multe județe fiind în cod roșu. Călărașul este unul dintre cele nouă județe aflate sub incidența codului roșu de viscol, alături de Tulcea, Brăila, Buzău, Ialomița, dar și părți din Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova. Atenționarea a intrat în vigoare la ora 18:00
Oficialii din învățământ au decis să închidă școlile din cinci județe din țară, după ce meteorologii au anunțat că aproape toată România este sub cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol.,
„În urma întrunirii Comitetului pentru Situații de Urgență, Inspectoratele Școlare din județele: Brăila, Buzău, Călărași și Ialomița, au luat decizia ca mâine, 06 februarie 2020, cursurile vor fi suspendate din cauza condițiile meteo nefavorabile – intensificări puernice ale vântului, viscol, vizibilitate redusă semnificativ / COD ROȘU”, au transmis oficialii CSU într-un comunicat