Vremea va fi în general frumoasă, cu variabile termice cuprinse între 23 şi 31 de grade, în acest început de săptămână.
Vremea se va încălzi şi va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare; vor fi ploi slabe, de scurtă durată pe arii restrânse în zonele montane şi submontane şi cu totul izolat în restul ţării, cu o probabilitate mai mare în nord-vest şi în centru. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade, iar cele minime între 8 şi 19 grade.
În Capitală, vremea va fi caldă şi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
Marţi, pe întreg teritoriul României, vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească, devenind călduroasă în sudul ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile estice şi zona montană unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări izolate, în special la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 de grade, mai ridicate în sudul Olteniei şi al Munteniei, până la 33…34 de grade; minimele termice vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.