Cel mai bine platit "militar" este ministrul Mircea Dusa, caruia ii intra lunar in cont 13.981 de lei. Trei ofiteri "sar" de 10.000 de lei, iar la polul opus, sunt si militari platiti cu salariul minim pe economie.
Mircea Dusa, ministrul Apararii Nationale, a castigat in luna august un salariu net de 13.981 de lei, acesta fiind si cel mai mare salariu achitat unui angajat MApN.
Alti 3 ofiteri din Armata Romana au salarii de peste 10.000 de lei: 12.240, 11.926 si 11.238 de lei.
Sunt si ofiteri foarte bine platiti ai Armatei Romane, care au salarii cuprinse intre 7.000 si 10.000 de lei, insa exista si subofiteri care au salarii mai mari decat ofiterii, arata greatnews.ro. Spre exemplu, doi subofiteri au obtinut in luna august venituri nete de 8.452 de lei, respectiv 8.411 lei.
Urmatorii cei mai bine platiti subofiteri au salarii cuprinse intre 7.400 si 7.900 de lei.
Cei 3 consilieri ai ministrului castiga 7.271 de lei, 4.356 de lei si 4.223 de lei.
Codrin-Dumitru Munteanu, secretar general al Ministerului Apararii Nationale, castiga 7.016 lei. Secretarul general adjunct castiga 5.905 lei, iar secretarii de stat au salarii nete de 4.721, respectiv de 4.693.
792 de lei, salariul minim in Armata Romana!
Daca cei mai bine platiti ofiteri din Armata Romana au salarii de peste 10.000 de lei, alti ofiteri au salarii mult mai mici. Potrivit datelor aferente lunii august 2015 publicate de Ministerul Apararii Nationale, cel mai prost platit ofiter castiga un salariu de 990 de lei.
Alti ofiteri au salarii de aproximativ 1.100 de lei.
in ceea ce-i priveste pe subofiteri, cele mai mici salarii sunt de 792-796 de lei net.
in afara de cadrele militare, in Armata Romana sunt angajati si civili. Cel mai mare salariu al unui angajat civil din Armata este de 4.943 de lei, iar cel mai mic de 794 de lei.
(M.N.)