Vrei sa ai brate frumoase ca la 20 de ani?
www.carezone.ro Dr. Florin Juravle Efectele imbatranirii si a gravitatiei asupra pielii (pierderea grosimii, a elasticitatii si aderentei la tesuturile subadiacente), cat si asupra straturilor mai profunde (muschi, grasime, oase), alaturi de factorii genetici, de pierderea excesiva in greutate, pot contribui la aparitia laxitatii tesutului moale, cu aspectul de piele atarnata sau de aripa la nivelul partii superioare a bratului.
Cand e necesar un lifting de brat?
Liftingul de brat, cunoscut si sub numele de brahioplastie, asociat sau nu cu lipoaspiratie la nivelul bratului, implica indepartarea excesului de piele si grasime, pentru a crea un contur mai tanar, mai ferm si mai placut.
Cum se face?
Durata interventiei chirurgicale si tipul de anestezie (generala sau locala cu sedare) difera in functie de complexitatea procedurii. Lungimea si modelul inciziei variaza in functie de cantitatea si localizarea excesului de piele si grasime ce urmeaza a fi indepartate. Inciziile sunt, in general, efectuate pe interiorul bratului sau pe partea din spate a bratului si se pot extinde de la axila pana chiar deasupra cotului. Excesul de piele va fi indepartat si pielea restanta va fi ridicata, intinsa si repozitionata la nivelul inciziei originale, cu capatarea aspectului neted, ferm, tanar. In cazul in care este necesara si reducerea grasimii, aceasta va fi indepartata chirurgical sau prin lipoaspiratie. Inciziile sunt inchise cu suturi absorbabile sau neabsorbabile, in functie de complexitatea interventiei.
Poti fi ca nou dupa doar doua-trei saptamani!
In cazul suturilor neabsorbabile, acestea vor fi inlaturate doua saptamani mai tarziu. Se aplica pansamente si bratele vor fi infasurate intr-un manson elastic pentru a preveni edemul si pentru a sprijini adaptarea pielii si tesuturilor la noul contur. Castigul estetic care rezulta din brahioplastie este evident aproape imediat, cu toate ca rezultatele initiale vor fi oarecum estompate de edem si echimoze, care dispar treptat, pe o perioada de trei pana la patru saptamani, cu rezolutia completa a edemului in trei pana la sase luni. Noul contur bine proportionat si tonifiat al bratului este imbunatatit, atat vizual, cat si palpatoriu. Exista si o serie de riscuri care vin cu acest tip de interventie chirurgicala. Unele reactii adverse frecvent raportate includ: vanataie, cicatrice, edem, sangerari si infectie. Cicatricele care rezulta nu sunt considerate mature, pana la un an, sau chiar doi, dupa interventia chirurgicala si nu sunt de obicei dramatice sau chiar usor de remarcat. In caz contrar, se poate interveni cu o revizie, dupa maturarea lor.
Rezultatul este imbucurator
Liftingul bratului, in special in combinatie cu lipoaspiratia, poate produce rezultate deosebite in conturul bratului: un echilibru mai bun si proportionalitate in conturul bratului, o mai mare incredere si mai mult confort in purtarea imbracamintii, un aspect natural si prezentabil din prima saptamana care se imbunatateste treptat in continuare, in urmatoarele trei pana la sase luni. Intoarcerea la locul de munca se poate face in doua-trei saptamani dupa procedura. Se va evita orice exercitiu intens timp de o luna si ridicarea de greutati pentru cel putin sase saptamani.