Vrea o minune

De: Cancan
Publicat: 28/05/2009 | 00:00

DISPUTA. Mihai Stoica se asteapta la un meci pe viata si pe moarte impotriva timisorenilor Presedintele Unirii Urziceni a comentat decizia TAS, in privinta punctelor lui Poli, si parea descumpanit la aflarea vestii ca partida Dinamo – FC Brasov va fi condusa de un arbitru roman. Sorin Chiriac Unirea Urziceni este pe primul loc si are mari sanse sa joace in Liga Campionilor, dar Mihai Stoica nu pare deloc linistit: „Chiar daca am batut pe Dinamo, nu ma pot bucura. Sunt suparat pentru ce s-a petrecut dupa meci si mai ales pentru ce se intampla in acest final de campionat”, a declarat conducatorul ialomitenilor pentru CANCAN. „Meme” este nemultumit de faptul ca meciul „cainilor” cu Brasovul va fi arbitrat de un roman, desi initial trebuia sa fie condus de un „fluieras” din strainatate: „Ce sa mai zic dupa hotararea asta? Si decizia celor de la TAS, de a amana verdictul pana dupa terminarea campionatului, mi se pare cel putin stranie. Nu vreau sa zic mai multe. Stiu doar ca avem un meci foarte greu la Timisoara si numai printr-o minune putem castiga. Chiar daca suntem pe primul loc, sa nu uitam ca, din 16 meciuri acasa, Poli are 14 victorii si o singura infrangere, cu Dinamo”.