Actionarul dinamovist i-ar putea lua locul "Nasului" dupa ce acestuia i se termina actualul mandat.
In lumea fotbalului romanesc circula de putin timp un zvon extrem de interesant cu privire la Cristi Borcea: investitorul din „Stefan cel Mare” ar putea candida pentru presedintia Federatiei Romane de Fotbal. Membru in Comitetul Executiv al forului condus la aceasta ora de Mircea Sandu, Borcea ar avea ambitia de a deveni numarul unu. Desi viitoarele alegeri sunt programate pentru 2014, actionarul „cainilor” si-ar pregati inca de pe acum terenul, trecerea sa in umbra la Dinamo fiind o strategie pentru ca imaginea sa sa se imbunatateasca. Contactat telefonic, Cristi Borcea a infirmat interesul pentru scaunul „Nasului”: „Nu vreau sa devin presedinte al FRF. Eu incerc sa fug cat mai departe de fotbal. In plus, sunt presedinte executiv la Dinamo si nu-mi mai trebuie alta functie”, a afirmat Borcea, dezvaluind astfel si ca si-a pastrat pozitia in organigrama „alb-rosilor”, desi se specula ca o va prelua Nicolae Badea.