Vouchere de 4.000 de lei pentru aceşti români! Ce trebuie să faci pentru a primi banii
Veşti bune pentru români! Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a transmis recent că trei categorii de persoane vor primi noi vouchere de la stat în valoare de 4.000 de lei. Iată cum puteţi folosi aceşti bani.
Familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei şi persoanele cu dizabilități vor putea primi vouchere de 4.000 de lei. Marcel Boloş a anunţat însă că doar cei care vor îndeplini anumite condiţii vor putea beneficia de această sumă.
CITEŞTE ŞI: VOUCHERE PENTRU MÂNCARE 2023 | CE TREBUIE SĂ FACI CA SĂ PRIMEȘTI 1.500 DE LEI
Ce poţi face cu banii
Banii pot fi folosiţi repararea locuințelor și, în plus, mai pot beneficia și de voucher pentru electrocasnice, pentru ceea ce înseamnă reintegrare socială, tot în valoarea de 4.000 lei, a mai explicat Marcel Boloș.
„Avem un pachet de servicii pe care îl oferim pentru trei categorii de beneficiari: familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei, dar şi persoanele cu dizabilități.
Este vorba de un pachet de servicii sociale care include și componenta aceasta de reparare a locuințelor, în special locuințele sociale care sunt proprietatea unităților administrativ-teritoriale, dar și proprietatea acestor categorii de beneficiari pe care le-am menționat.
Valoarea acestui voucher este de 4.000 lei pentru repararea locuințelor și, în plus, mai pot beneficia și de voucher pentru electrocasnice, pentru ceea ce înseamnă reintegrare socială, tot în valoarea de 4.000 lei.
Avem o țintă de 220.000 de beneficiari pe care o avem stabilită conform programului operațional”, a anunţat ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloş la Antena 3 CNN.