Vor sa-l adopte pe cel mai torturat caine din Romania

De: Cancan
Publicat: 12/12/2007 | 00:00

JUSTITIE. Clujenii vor o pedeapsa exemplara pentru taximetristul care l-a torturat pe Costel Happy-end. Costel, catelul abandonat intr-o balta de sange dupa ce a fost legat de un taxi si tarat prin Cluj, si-a gasit foarte multi parinti Mihai Bacalu Costel, ciobanescul german tarat pe strazile Clujului de un taximetrist si abandonat mai mult mort decat viu, a inmuiat sufletele a sute de clujeni. Impresionati de suferintele prin care a trecut, mai multi s-au oferit chiar sa-l adopte. Andrei Timen, medicul care l-a operat pe Costel, ne-a declarat ca in circa doua zile vor fi scoase toate cele 40 de copci si apoi ar putea fi incredintat unei familii. Incidentul s-a petrecut, joi noaptea, pe strada Vrancea din cartierul clujean Dambul Rotund. Un martor a povestit apoi intreaga scena: un caine cu un lant de fier in jurul gatului a fost legat de o masina de taxi si tarat sute de metri, cu scopul evident de-a fi ucis. Radu Tarmure, presedintele Asociatiei Tom si Jerry, care militeaza pentru drepturile animalelor abuzate, ne-a declarat ca martorul care a asistat la incident a inceput sa se teama dupa ce a fost interpelat de vecini. Firma de taxi Diesel refuza sa faca public numele taximetristului implicat, in ciuda insistentei clujenilor de a se afla autorul incredibilei fapte. Mai mult, clujenii fac deja apel la boicotarea firmei de catre clienti si ofera chiar recompense pentru gasirea vinovatului. Tarmure cere sanctionarea profesionala a autorului, cu desfacerea contractului de munca. „Ar putea sa faca asa ceva si cu clientii, daca are probleme psihice”, a spus acesta. Dupa ce a fost eliberat, cainele a ramas fara blana si cu plagi pe membre, in urma frecarii de asfalt. „E foarte slabit, nu a fost nici bine ingrijit inainte de incident. Acum starea sa evolueaza spre bine. Va fi un caine bun si ascultator”, a explicat medicul pentru CANCAN.