ETNO-STAR. Lorenna are mai multe piese cunoscute in repertoriu, printre care si celebra „Mamaliga branzali”. Din cauza crizei economice, conationalii nostri din zona Malaga nu se intorc acasa de Sarbatori, dar au facut cheta pentru a celebra trecerea dintre ani cu o solista de muzica etno-pop. Liviu Chirita Spre deosebire de alti ani, finalul lui 2008 pare sa fie unul mai linistit dincolo de granita de vest a patriei. Criza economica a lovit adanc si in buzunarul romanilor din strainatate, care, pentru a nu mai cheltui bani multi, au decis sa petreaca Sarbatorile departe de tara. Totusi, pentru a se simti ca acasa, conationalii nostri din zona Malaga au pus mana de la mana si au reusit sa organizeze un Revelion in oraselul Rocheta del Mar. Si pentru ca muzica autentica romaneasca nu putea lipsi din program, a fost antamata Lorenna, o solista cunoscuta de muzica etno-pop. Absolventa a Facultatii de Litere, Lorenna a fost profesoara, dar din cauza salariului derizoriu a renuntat la catedra pentru muzica, avand deja la activ patru albume scoase pe piata. Special pentru recitalul din Spania, Lorenna, care va canta de Craciun si pentru romanii din Italia, a lansat o data cu un nou videoclip si o noua melodie, „Darul de Craciun”, piesa dedicata tuturor conationalilor din Diaspora.