Vor fi restricții de trafic în Capitală, în acest weekend. În data de 16 aprilie are loc procesiunea de Florii, astfel că, în intervalul 15:30 – 18:30, mai multe artere vor fi închise traficului rutier.
În data de 16 aprilie 2022 va avea loc o procesiune religioasă cu ocazia Floriilor. Astfel, mai multe artere vor fi destinate participanților care se vor deplasa pe partea carosabilă. Va dura între orele 15:30 și 18:30. Iată care va fi traseul, potrivit Mediafax.ro:
Mânăstirea Radu Vodă (plecare orele 16.15) – Bd. Mărăşeşti – Bd. Dimitrie Cantemir – Str. Bibescu Vodă – Calea Şerban Vodă – Catedrala Metropolitană Sf. Spiridon Nou (sosire 16.45 – plecare orele 17.00) – Str. Principatelor Unite – Str. Ienăchiţă Văcărescu – Str. Sf. Ecaterina – Paraclisul Universitar Sf. Ecaterina (sosire orele 17.15 – plecare 17.30) – Str. Bibescu Vodă – Colina Bucuriei – Catedrala Patriarhală (sosire orele 17.45).
Vezi și ANM E EMIS PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI. CUM VA FI VREMEA DE FLORII ȘI DE PAȘTE
Participanții la procesiunea religioasă se vor deplasa pe patea carosabilă. Mai multe artere vor fi închise total: Strada Radu Vodă – închidere de la Bulevardul Mărășești; Bulevardul Mărășești – închidere între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Pod Mărășești; Bulevardul Dimitrie Cantemir – închidere între Bulevardul Mărășești și Strada Bibescu Vodă (pe sensul către Pasajul Unirea); Strada Bibescu Vodă, Calea Șerban Vodă, Strada Principatele Unite, Strada Ienăchiță Văcărescu, Strada Sfânta Ecaterina – sunt închise total.
Se recomandă o rută ocolitoare: Splaiul Unirii – Bulevardul Mircea Vodă – Bulevardul Unirii.
Li se recomandă șoferilor să nu oprească sau să staționeze decât în locurile special amenajate. Participanții la trafic trebuie să respecte indicațiile și semnalele polițiștilor rutieri.
Sursă foto: Pixabay