Vor avea bucureștenii apă caldă și căldură la iarnă? Anunțul făcut de Nicușor Dan
Nicușor Dan a declarat, luni seară, că administrația bucureșteană va asigura stocuri pentru avariile care vor apărea, în timpul iernii, în sistemul de furnizare a apei calde și căldurii, până când vor putea fi reabilitate conductele, din bani europeni, la primăvară.
“Mandatul meu va începe undeva în jur de 10 octombrie, iarna o să înceapă pe 15 noiembrie, nu o să putem să schimbăm conducte în perioada asta.
Ce pot să promit este că în acest interval vom asigura stocuri pentru avariile, care în mod sigur vor fi foarte multe, vom asigura echipamente, vom asigura instrumente de detecție a avariilor.
Pe problema termoficării sunt două probleme – una de fond, că trebuie să înlocuim inelul principal, durează mult, dar ne vom apuca în primăvară pentru că avem banii europeni, și una de intervenție rapidă când avariile se produc, până când vom rezolva problema mare de fond, și asta e ce pot să promit acum”, a spus Nicușor Dan, la B1 TV.
Nicușor Dan a câștigat detașat fotoliul de primar general al Capitalei, iar bucureștenii așteaptă cu sufletul la gură schimbări de pe 10 octombrie când va începe mandatul.
”Vreau să vă obișnuiți cu ideea că Bucureștiul este partenerul vostru acum. Mai mult mă bucur pentru voi decât mine. Rezultatul este unul istoric. Astăzi este ziua de naștere a noului București. Am încredere că după numărătoarea votului voi fi noul primar al Capitalei. Am încredere că voi fi noul primar și al încredere că majoritatea primăriilor vor fi câștigate de colegii noștri. Vreau să le mulțumesc colegilor care ne-au votat și care s-au implicat și că ne-au dat încredere în ciuda campaniei murdare care s-a desfășurat împotriva noastră. PNL și USR PLUS au ales să susțină voința bucureștenilor”, a declarat Nicușor Dan după aflarea rezultatelor.