Bolnavii care contribuie la fondul asigurarilor de sanatate vor beneficia de servicii medicale in baza unei cartele speciale. Incepand de anul viitor va fi introdus cardul national de asigurari de sanatate, care va reduce birocratia la dovedirea calitatii de asigurat.
Potrivit Ministerului Sanatatii, acesta va fi un card electronic, distinct de cardul european de asigurari sociale de sanatate. Prin intermediul cardului, vor putea fi accesate datele de identitate si codul numeric personal, dovada achitarii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate, inregistrarea numarului de solicitari de servicii medicale, prin codul furnizorului, diagnostice medicale cu risc vital, grupa sanguina si Rh. „Implementarea cardului national de asigurat va imbunatati controlul costurilor din sistemul de asigurari sociale de sanatate prin introducerea unui mecanism suplimentar pentru evidentele, raportarile si decontarile serviciilor si va asigura accesul rapid al furnizorilor de servicii medicale la un minim de date necesare deciziei, in special in caz de urgente medicale”, sustine Cseke Attila, ministrul Sanatatii. Titularii, asistati medical conform contractului-cadru Cardul se va emite individual pentru fiecare asigurat si se va elibera numai prin sistemul informatic unic integrat al asigurarilor sociale de sanatate. Furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate vor avea obligatia de a acorda asistenta medicala titularilor de card national in conditiile prevazute de contractul-cadru si de normele metodologice de aplicare a acestuia.