Vom avea zăpadă în luna noiembrie! „Trebuie să ne pregătim pentru o iarnă aşa cum este normal să fie în ţara noastră”
Estimările pentru vremea din perioada următoare au fost făcute de Administraţia Naţională de Meteorologie, joi, în cadrul Sesiunii Anuale de Comunicări Ştiinţifice.
Potrivit directorului ANM, Ion Sandu, condiţiile pentru instalarea iernii în România se vor crea după data de 23 noiembrie, în special în jumătatea de nord a ţării şi în zonele de munte. Pe de altă parte, meteorologii nu pot prevedea deocamdată când va fi prima ninsoare, acest anunţ putând fi făcut cu zece zile înainte de producerea fenomenului.
Directorul executiv ANM, Florinela Georgescu, a transmis că mesajul meteorologilor este că „trebuie să ne pregătim pentru o iarnă aşa cum este normal să fie în ţara noastră, cu toate fenomenele extreme – ninsori abundente, intensificări ale vântului, adică viscole, urmate de perioade de ger”. „Nu va fi acea iarnă blândă care era aşteptată”, a mai spus Georgescu.
Astfel, ea a precizat că va fi cel puţin un viscol în luna decembrie şi cel puţin două, atât în ianuarie, cât şi în februarie.
Totodată, nu ar fi exclus şi nici nefiresc ca în unele nopţi de iarnă, în zonele joase (în depresiuni şi la câmpie), temperaturile să ajungă în jurul valorii de – 20 de grade, aşa cum anul trecut au fost -23 de grade.
Nivelul precipitaţiilor, care în decembrie, conform normelor climatologice, sunt mixte – ploaie şi ninsoare, iar din ianuarie, preponderent ninsoare, va fi unul apropiat de mediile multianuale în unele regiuni ale ţării şi excedentar în altele, potrivit estimărilor sezoniere realizate de către Centrul european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia, care au un grad de realizare de aproximativ 60 la sută.
Dacă aceste estimări se realizează, după acest an agricol (septembrie 2011 – august 2012) excesiv de secetos, nu se va reface rezerva de umiditate a solului la nivel optim, dar următorul an agricol nu va fi unul catastrofal, a precizat Ion Sandu.
Pe de altă parte, chiar dacă meteorologii estimează o anumită cantitate medie de precipitaţii pe lună, ei nu pot prevedea dacă aceasta va cădea pe tot parcursul lunii, într-o săptămână sau într-o zi, efectele fiind diferite în funcţie de aceste intervale, au mai explicat specialiştii ANM.
Conform estimărilor ECMWF, temepratura medie în luna noiembrie va fi de 4,2 grade, în majoritatea regiunilor valorile fiind apropiate de normele climatologice, exceptând nordul şi nord-estul ţării unde local valorile termice vor fi sub mediile multianuale (1961-1990). Media precipitaţiilor în noiembrie a fost estimată la 43,9 litri/metru pătrat, peste normele climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând sud-vestul şi sudul tarii, unde acestea vor fi normale.
În decembrie, temperatura medie va fi -0,6 grade, valorile fiind normale în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sud-estice sunt posibile medii ale temperaturilor mai ridicate decât normele climatologice.
De altfel, în decembrie maximele vor fi între 0 şi 9 grade în medie pe tot curpinsul ţării. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi peste media multianuală în cea mai mare parte a teritoriului, iar în sud-est şi local în vestul ţării acestea se vor situa în limite normale, media pe decembrie fiind de 43,2 litri/ metru pătrat.
De asemenea, în ianuarie, când media temperaturilor va fi de -3,1 grade, vor fi înregistrate valori apropiate de mediile climatologice în majoritatea zonelor, în timp ce în sudul şi sud-estul ţării sunt posibile temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei. Cantitatea de precipitaţii, în medie 37,2 litri/ metru/ pătrat, va fi apropiată de media multianuală, înregistrându-se valori mai scăzute în părţile de nord-vest şi sud-vest.
Estimările pentru intervalul noiembrie 2012 – ianuarie 2013 realizate de ECMWF nu pot include previziuni privind producerea unor fenomene extreme cu o durată scurtă de manifestare.