Vom avea o toamna fierbinte
PROGNOZA. Nici in aceasta toamna nu vom scapa de temperaturile ridicate Ca vara. Canicula si seceta se prelungesc pana in septembrie, cand se vor inregistra temperaturi de peste 30 de grade Celsius ADRIANA POPESCU Incepand de astazi si pana vineri inclusiv, canicula pune din nou stapanire pe Romania. Meteorologii au emis, ieri, o avertizare cu cod galben pentru 25 de judete si municipiul Bucuresti. Judetele avertizate sunt Arad, Arges, Bacau, Buzau, Braila, Caras-Severin, Calarasi, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Ialomita, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Olt, Prahova, Teleorman, Timis, Tulcea, Valcea, Vaslui si Vrancea. In aceste zone, temperaturile maxime se vor situa intre 26-27 de grade Celsius in nord-vest si vor atinge 37-38 de grade in Campia Romana. Tot aici, indicele de confort termic temperatura-umezeala va depasi usor pragul critic. Si in Capitala se asteapta temperaturi de peste 36 de grade Celsius. Pentru aceasta dimineata, meteorologii prognozeaza, in plus, vijelii cu averse locale, insotite de descarcari electrice si intensificari ale vantului. Aceste fenomene vor avea loc in Crisana, Maramures, Transilvania, Oltenia si la munte. In restul tarii, vremea va fi calduroasa, cu cer variabil. In zonele de deal, in Banat, Muntenia si Moldova sunt posibile precipitatii slabe. In conditiile unei veri caniculare, meteorologii apreciaza ca seceta care a afectat, indeosebi, regiunile din sudul si estul tarii, se va prelungi si in luna septembrie. De asemenea, este de asteptat sa avem o prima luna de toamna calduroasa, cu temperaturi care vor depasi, local, 30 de grade Celsius. Ministerul Sanatatii a anuntat, ieri, redeschiderea liniei telefonice gratuite 0800.800.187, la care cetatenii se pot informa asupra masurilor de autoprotectie in caz de canicula, iar autoritatile locale au inceput amenajarea de puncte de prim ajutor. Potrivit unui comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor, vor fi infiintate peste 500 de puncte de prim ajutor.