“Vocea Romaniei” si-a ales semifinalistii. Voi pe cine sustineti in marea finala?
“Vocea Romaniei” a intregit marti seara echipa semifinalistilor.
Dupa ce Marius Moga si Loredana si-au trimis si ei concurentii in ringul vocilor, formula completa a celor care ajung in penultima faza a show-ului de la ProTV, difuzata vineri, 14 decembrie este urmatoarea: Silviu Pasca, Tibi Scobiola, Laurian Manta, Julie Mayaya, Feli Donose, Vizi Imre, Cristi Nistor si Ciprian Teodorescu.
“Vocea Romaniei” a fost urmarita cu mare interes de telespectatori.
Show-ul de la ProTV a fost lider detasat de audienta la nivelul publicului comercial (publicul din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani) inregistrand pe intreaga durata a emisiunii o audienta medie de 8.5 puncte de rating si o cota de piata de 20 de procente, pe locul doi clasandu-se Antena 1 cu o medie de 5.8 puncte de rating si 13.7% cota de piata, iar pe al treilea loc s-a clasat Kanal D cu o audienta medie de 5.8 puncte de rating si o cota de piata de 13.6%.
Minutul de aur la nivelul publicului commercial a fost inregistrat la ora 20:42, cand ProTV a obtinut o audienta de 12.5 puncte de rating si 26.3 cota de piata.
Cea de-a patra editie live a inceput in forta, cu un show nebun oferit de Smiley si cativa dintre fostii sai concurenti pe ritmurile jucause ale piesei Wolly Bully.
Emotiile au inceput sa isi faca loc odata cu intrarea pe scena a primului concurent. Ciprian Teodorescu din echipa Loredanei a fost cel care a dat startul competitiei cu piesa “Have you really loved a woman” a lui Bryan Adams.
“Interpretarea ta a fost ca o atingere de pana” i-a spus Smiley, in timp de Loredana a fost impresionata de gratia cu care Ciprian a cantat aceasta piesa.
La final acesta a tinut sa specifice ca acest cantec a fost o dedicatie speciala pentru sotia lui, care isi aniversa ziua de nastere.
Cel de-al doilea concurent al serii a fost Robert Reamzy din echipa lui Marius Moga.
Alegerea lui de a canta din nou o piesa a lui Michael Jackson a fost taxata de antrenori, care isi doreau sa vada si altceva din partea lui.
“Vreau sa te descopar si dincolo de Michael Jackson. Sunt convinsa ca exista ceva foarte valoros dincolo de asta”, i-a spus Loredana.
“Am singura fata din Romania care da cel mai tare rap. Ea e fata pe care am asteptat-o” a spus Loredana despre Ana Maria Alexie.
Abordarea si felul in care a cantat i-a uimit pe toti cei patru antrenori, Moga sugerandu-I chiar un duet cu Silviu Pasca.
Cezar Dometi a mizat pe o balada rock, “I’m still loving you” a celor de la Scorpions, iar laudele din partea antrenorilor nu au intarziat sa apara.
“Pentru mine esti un spectacol vocal” i-a marturisit Smiley, iar Loredana l-a completat:
“Ai o tensiune interioara pe care trebuie sa o pastrezi. Indiferent de ce se va intampla in concurs, trebuie sa mergi mai departe!”.
Urmatorul pe lista celor care au urcat marti seara pe scena de la “Vocea Romaniei” a fost Teodor Manciulea, juniorul din echipa Loredanei.
Prestatia lui a ajuns direct la inima antrenoarei sale: “Sunt extrem de impresionata de tine. Bravo! Mi-ai demonstrat ca poti sa iti stapanesti emotiile!”, i-a martusrit ea.
Vizi Imre a batut la portile Raiului, iar acestea s-au si deschis pentru el. “Knocking on Heaven’s Door” e piesa cu care acesta a impresionat marti seara.
“Tu te-ai nascut talentat, dar cel mai mult imi place la tine ca muncesti. Daca ti se da ceva de facut, tu faci!”, i-a spus antrenorul sau, Marius Moga.
“Vizi, tu ai o energie extraordinara si se vede ca esti un om bun si pozitiv prin tot ceea ce faci” au fost si remarcele Loredanei.
“Acum ori niciodata!”, acesta a fost principiul dupa care s-a ghidat Cristi Nistor pe scena de la “Vocea Romaniei”.
Show-ul lui a avut insa efectul scontat. “Canti cu o lejeritate extraordinara. Canti ca si cand ai bea apa!
Indiferent ce piesa trebuie sa canti, intri in lumea ta si faci spectacol. Ai o energie care ne innebuneste!” a declarant antrenoarea sa, Loredana.
Ultimul concurent al serii a fost Fely Donose. Fely a urmat ad literam titlul piesei pe care a cantat-o, “Don’t let go” si nu s-a lasat pana nu i-a impresionat pe toti cei patru antrenori.
“Ai o voce splendida” i-a spus Horia Brenciu, Loredana i-a marturisit ca i-a placut mai mult ca niciodata prestatia ei, iar Moga a conchis: “Sunt mandru cand te aud cantand asa frumos!”.
Momentele special nu au lipsit nici in aceasta editie. Horia Brenciu a venit pe scena insotit de cativa dintre fostii sai concurenti.
“Get out of my dreams” e piesa pe care cel mai energic dintre antrenori a ales-o pentru echipa sa.
Marius Moga si concurentii sai au ales sa cante o piesa pe care Marius a compus-o special pentru aceasta seara, “Continua”, versurile fiind un indemn adresat fiecaruia dintre concurenti: acela de a-si urma visul si de a merge mai departe pe drumul pe care si l-au ales.
Loredana si echipa ei au avut un mesaj clar: “Simply the best”! Prestatia lor a ridicat sala in picioare si toata lumea a inceput sa danseze!
Rusoiacele de la t.A.T.u, reunite special pentru prezenta la “Vocea Romaniei” au ridicat temperatura cu multe grade prin aparitia provocatoare si hit-urile care le-au facut celebre: “All the things she said” si “It’s all about us”.
In decursul sapatamanii ce a trecut, fiecare echipa a avut parte de o intalnire extra-concurs cu antrenorul lor.
Moga a pregatit o iesire la bowling, pentru a se cunoaste si in alt mediu decat cel muzical, Horia Brenciu si-a tratat concurentii ca pe niste veritabile vedete si le-a pregatit o super sedinta foto,
Loredana le-a oferit o portie de relaxare pe cinste, iar Smiley a tinut sa-I duca tot in studio. Antrenorul i-a chemat la casa lui de discuri, HaHaHa Production, pe Tibi Scobiola, Andreea Olariu, Silviu Pasca si pe Loredana Ciobotariu.
„Aveti de la Mos Nicolae cadou cate o piesa!” le-a spus el.
„Ma inspira oamenii astia, mi se pare ca ar trebui sa aiba un impuls la inceputul carierei”, si-a explicat antrenorul gestul, care pe concurenti i-a impresionat puternic.
„Sunt ultrafericita, nu ma asteptam la un asemenea cadou”, a declarat Andreea Olariu, care pregateste o piesa in limba engleza.
Loredana lucreaza acum la prima ei piesa, combinatie pop-rock, a lui Silviu este, bineinteles, ceva hip hop, iar Tibi Scobiola a dat ‘comanda’ lui Mos Nicolae de o piesa de dragoste.
Marti seara, primul cuvant a fost insa al publicului, care a decis ca Ciprian Teodorescu si Fely Donose sa mearga direct in semifinala.
Loredana a avut de ales intre Cristi Nistor si Ana Maria Alexie, alegandu-l pe Cristi pentru etapa urmatoare, iar Marius Moga a trebuit sa decida intre Vizi Imre si Robert Reamzy, primul dintre cei doi ocupand in cele din urma un loc in semifinala.
O singura editie a mai ramas pana la aflarea marelui castigator al celui de-al doilea sezon de “Vocea Romaniei”. Vineri, 14 decembrie, se va disputa semifinala show-ului de la ProTV.