Vestea că Daniela Crudu a fost bătută cu bestialitate de iubitul său croat, Seco Dubravko, a căzut ca un fulger în lumea showbizului românesc! Încă un personaj care a reușit să stârnească un lung șir de controverse și să-i facă pe fani să-și pună numeroase semne de întrebare este nimeni alta decât Vlăduța Lupău.
Vlăduța Lupău a făcut o afirmație șocantă! Pe contul său de Tik Tok, artista a postat un clip video pe care l-a făcut în mașină, în timp ce se află alături de Adrian Rus. Cântăreața care a rupt Youtube-ul în două le-a mărturisit tuturor că a luat bătaie, azi dimineață. Ei, dar nu vă speriați, căci cei care au văzut clipul video cu pricina, s-au amuzat copios!
Vlăduța Lupău nu a fost agresată de soțul ei, Adrian Rus, ci doar a reprodus un scurt video care a devenit viral pe internet: acela în care o femeie simplă, de la țară, este întrebată de un reporter ce anume a primit din partea soțului său, de Ziua Îndrăgostiților. Cu zâmbetul pe buze, aceasta răspunde senin că nu a primit nimic, nici măcar o floare. A doua întrebare pe care i-a adresat-o reporterul a fost: „Puteți măcar să îl rugați să nu vă bată azi?”, iar femeia nu a avut nicio reținere să ofere un răspuns de-a dreptul șocant.
„Aaaa…păi am luat bătaie, azi dimineață”. Clipul video cu pricina s-a viralizat pe internet, iar pe Tik Tok, tot mai multe personaje îl reproduc, pentru amuzament. Deși situația este cum nu se poate mai tristă, vedetele de la noi preferă să facă haz de necazul femeii de la țară, bătută de soț, așa cum s-a întâmplat și în cazul Vlăduței Lupău, care a considerat că este foarte amuzant să posteze un asemenea clip video.