Vlăduța Lupău a răbufnit! Ce a declarat artista după ce fina ei, Georgiana Lobonț a fost la un pas de divorț: „Circul, prosteala aduc bani, faimă…”

Publicat: 21/01/2023 | 16:39

Vlăduța Lupău a izbucnit pe rețelele de socializare după ce finii ei, Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan au fost la un pas să divorțeze. Artista a transmis un mesaj dur care i-a vizat pe cei care critică și creează intrigi pentru a isca fel și fel de scandaluri. 

Cântăreața nu s-a mai putut abține, așa că a ținut să-și descarce nervii pe cei care nu au altceva de făcut decât să comenteze viața celor din spațiul public. Aceasta spune că și-ar dori să existe mai puțină lipsă de respect în mediul online, iar oamenii să nu se mai focuseze atât de mult pe scandalurile amoroase ale vedetelor.

Vlăduța Lupău, atac dura la adresa celor care creează intrigi în mediul online

Printre conflictele amoroase care au fost comentate în spațiul public în ultima perioadă s-a numărat și cel al Georgianei Lobonț cu Rareș Ciciovan. De aceea, Vlăduța Lupău nu s-a mai putut abține și s-a revoltat împotriva românilor care se hrănesc cu hate și tot felul de intrigi.

„Am un moment de „of”. De câteva zile, pe Facebook, YouTube, Instagram, TikTok există circ, numai circ ieftin și ăsta prinde, aduce cifre, like-uri, vizualizări. Ăștia suntem, îmi dau seama că ăștia suntem și, nu știu, m-aș bucura să știu că nu doar românii, dar cred că doar noi suntem.

Ne place circul, minciuna, hate-ul, intriga, pentru că sunt comentarii de hate care au mii de aprecieri, adică vi se umple inima când vedeți un comentariu răutăcios. Aici nu fac referire la vreun subiect anume, pentru că am văzut… nu știu, de la artiști la oameni de afaceri, la make-up artiști, tot.”, a declarat Vlăduța Lupău în mediul online.

CITEȘTE ȘI:VLĂDUȚA LUPĂU, AROGANȚĂ DE PROPORȚII. CÂT A CHELTUIT ARTISTA PE O PERECHE DE CIZME

Vlăduța Lupău, atac dur la adresa românilor din mediul online (Sursă: Facebook)

VEZI ȘI: UNDE ȘI-A PUS VLĂDUȚA LUPĂU COPILUL CA SĂ FACĂ TREABĂ PRIN CASĂ. MULTE MAME AR CRITICA-O PENTRU ASTA!

Vlăduța Lupău s-a temut să-și expună părerea pe social media

La început, Vlăduța Lupău s-a gândit să nu își expună părerea pe rețelele de socializare și să-și șteargă mesajele transmise pe Instastory. Ulterior, cântăreața s-a răzgândit și și-a asumat faptul că acest lucru ar putea stârni o mulțime de reacții negative din partea urmăritorilor ei.

„M-am gândit să șterg story-ul de mai devreme, dar nu-l șterg și dacă mă enervez îl postez și pe TikTok, pentru că acolo e marea putere a oamenilor, acolo e forța internetului, acolo ar trebui votat și președintele, dacă mă întrebați pe mine, acolo e circul adevărat. Ăștia suntem, niște circari și, din păcate, circul, prosteala aduce bani, faimă, vizualizări.”, a mai adăugat Vlăduța pe conturile sale de socializare.