Vlăduța Lupău i-a uimit pe fanii săi în momentul în care a anunțat ce planuri are pentru viitorul său copil. Artista este hotărât să își învețe copilul de mic ce înseamnă valoarea banilor.
Interpreta de muzică populară se află în ultimul trimestru de sarcină, iar în scurt timp va putea să își strângă în brațe copilul pentru prima dată. Vedeta a anunțat că are planuri mari în ceea ce îl privește pe fiul său și va încerca să îi ofere o educație cât mai bună.
Artista se bucură de o situație financiară foarte bună, dar asta nu o împiedică să se gândească la momentele în care nu avea bani suficienți pentru a-și putea cumpăra lucrurile de care avea nevoie, așa că apela la magazinele de tip second hand. Această experiență a învățat-o să prețuiască mult mai mult ceea ce are și să lupte pentru a putea câștiga banii necesari pentru a achiziționa hainele de firmă dorite.
Același lucru își dorește să îl învețe și pe fiul său, încă de la o vârstă destul de fragedă. Vlăduța Lupău a luat în considerare probabilitatea de a-și îmbrăca fiul cu haine second-hand pentru a-l învăța valoarea banilor și pentru a-l motiva să devină un om muncitor.
„Spuneam acest lucru, într-adevăr, și m-a râs lumea! Ei bine, și eu am crescut și am umblat îmbrăcată cu haine de la second-hand și tocmai de aceea îmi doream să fac ceva și să reușesc în viață, ca să pot să îmi permit și eu hainele și lucrurile pe care mi le doresc.De aceea am să încerc, pe cât posibil, chiar și prin acest aspect, să îmi educ copilul să învețe că nu-i totul de-a gata și că se poate orice!”, a declarat artista pentru VIVA!.
Deoarece mai are foarte puțin până în momentul în care va da naștere primului său copil, Vlăduța Lupău a vorbit și despre acest aspect. Vedeta susține că nu va angaja o bonă care să aibă grijă de fiul ei în primele luni din viața acestuia. De asemenea, interpreta a explicat că soacra și mama sa vor fi mereu prin preajmă pentru a da o mână de ajutor.