Vladimir Putin – Țarul de la Kremlin și oamenii lui de încredere
Vladimir Putin, omul care a șocat întreaga lume cu decizia sa de a invada Ucraina. Țarul! Poate cel mai puternic conducător de la Alexandru cel mare încoace. Dar ia el decizii de unul singur? Pare că nu este așa. Aflaţi mai multe informaţii din documentarul realizat de GÂNDUL.RO.
De la începutul războiului în Ucraina, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, și Valeri Gerasimov, șeful Statului Major al forțelor armate, sunt elemente centrale în această invazie.
Serghei Şoigu, ministrul Apărării din Rusia, este în anturajul președintelui Vladimir Putin de mult timp. Se spune că acesta îl însoțește pe Putin la partidele de vânătoare și pescuit din Siberia și, la un moment dat, a fost considerat ca un potențial succesor. Îi împărtășește ideile președintelui și a preluat mesajul despre „demilitarizarea Ucrainei şi protejarea Rusiei”.
Valeri Gerasimov a fost șeful Statului Major și un apropiat al lui Putin. Comandant de top din armata rusă, general-maior, şef de stat major şi prim-adjunct al comandantului Armatei 41 a Districtului Militar Central al Rusiei, ar fi fost ucis în timpul luptei de lângă Harkov, potrivit Serviciului de informaţii al Ministerului ucrainean al Apărării. Acest soldat de carieră a servit în diviziile blindate ale Armatei Roșii din întreaga fostă Uniune Sovietică.
Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului rus de Securitate, este un veteran al KGB-ului și se vorbește că este pro politicii agresive. Îl servește pe Putin încă din anii 70 la Sankt Petersburg, când al doilea oraș al Rusiei se numea Leningrad. Se spune că deține multă influență asupra președintelui.
Alexandru Bortnikov, șeful FSB, a lucrat în KGB și îl cunoaște pe Vladimir Putin de când lucrau împreună. Adică din anii 1970. Din iunie 2003 până în martie 2004, a fost șeful Direcției Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Sankt Petersburg și Regiunea Leningrad.
Serghei Narîșkin, directorul Serviciului de Informații Externe (SVR), este un politician rus, al patrulea președinte al Dumei de Stat din Federația Rusă, din decembrie 2011, președintele Adunării Parlamentare. Este membru al Consiliului Suprem al partidului Rusia Unită. În perioada 12 mai 2008 – 20 decembrie 2011 a fost șef al Administrației Prezidențiale a Federației Ruse. El a fost alături de Putin în toată cariera sa.
Serghei Victorovici Lavrov este și el diplomat rus și ministru al Afacerilor Externe al Rusiei, încă din 2004. Înainte de aceasta, Lavrov a fost un diplomat sovietic și ambasadorul Rusiei la Organizația Națiunilor Unite între 1994 – 2004. A pozat întotdeauna într-un politician serios și familist. Este căsătorit de 50 de ani cu Maria Lavrova și împreună au o fiică și cel puțin un nepot.
Valentina Matvienko este preşedinta Consiliului Federaţie Ruse. Ea este singura femeie din anturajul lui Putin și a fost cea care a supravegheat votul Camerei Superioare pentru a viza desfășurarea forțelor ruse în străinătate. Astfel, a deschis calea pentru invazie. În trecut, ea a fost primar al orașului Sankt-Petersburg.
Viktor Vasilyevich Zolotov este directorul Gărzii Naționale. În urma unei reorganizări a trupelor din cadrul Ministerului de Interne, în anul 2016, Vladimir Putin, a înființat Garda Națională.
Frații miliardari Boris și Arkadi Rotenberg, prieteni din copilărie ai președintelui, sunt și ei de multă vreme confidenți apropiați. Oamenii loiali lui Putin. Cine conduce războiul?
Documentarea acestui material a fost realizată de GÂNDUL.RO
This browser does not support the video element.