Vladimir Putin se mândrește cu faptul că, în curând, Rusia va crea vaccinuri împotriva cancerului: ,,Sper să poată fi disponibile cât mai repede.”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat miercuri că oamenii de știință ruși sunt aproape de a crea vaccinuri pentru cancer care ar putea fi disponibile în curând pacienților.
Președintele Rusiei, Vladimit Putin a declarat că este la un pas de a crea vaccinuri speciale celor diagnosticați cu cancer, dar și celor care vor să prevină această gravă afecțiune, conform Reuters.com:
,,Am ajuns foarte aproape de crearea așa-numitelor vaccinuri împotriva cancerului și a medicamentelor imunomodulatoare ale unei noi generații. Sper că în curând vor fi utilizate în mod eficient ca metode de terapie individuală.”, a declarat acesta într-un forum de la Moscova privind tehnologiile viitorului.
Putin nu a specificat ce tipuri de cancer vor viza vaccinurile propuse și nici cum, dar speră ca prin acest vaccin să schimbe viața cât mai multor oameni, mai ales că, în aceste vremuri, apar tot mai mulți diagnosticați cu această afecțiune cumplită.
Citește și: CUM ALEGI CEA MAI BUNĂ CLINICĂ DE FERTILIZARE ÎN VITRO DIN ROMÂNIA PENTRU TINE?
Cât de mult a evoluat medicina în lumea întreagă. Vladimir Putin e decis să sară în ajutorul populației
Nu doar Rusia încearcă să găsească tratamentul minune pentru a scăpa de această afecțiune gravă. O serie de țări și companii lucrează la vaccinuri împotriva cancerului. Anul trecut, guvernul britanic a semnat un acord cu BioNTech din Germania pentru a lansa studii clinice care oferă ,,tratamente personalizate pentru cancer”, cu scopul de a ajunge la 10.000 de pacienți până în 2030.