Vladimir Putin primește o nouă lovitură! De această dată, autorităţile din ţara noastră au luat o decizie importantă. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a fost cel care a făcut anunţul. Iată despre ce este vorba.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a explicat în cadrul unui interviu pentru News Hour with CNN, ce sancţiuni pregăteşte vestul pentru Vladimir Putin. Totodată, acesta a declarat faptul că ar fi al patrulea set de acest tip pentru Rusia, în cele două săptămâni de când preşedintele rus a început atacul asupra Ucrainei.
În acelaşi timp, Bogdan Aurescu a vorbit şi despre situația refugiaților din Ucraina care au ajuns în România. Ministrul a anunţat că a cerut sprijin pentru Republica Moldova la Consiliul Afacerilor Externe deoarece guvernul de la Chişinău nu face faţă numărului mare de refugiaţi.
„Din păcate, conflictul din Ucraina continuă să se intensifice. (…) Aproape 300.000 de cetăţeni ucraineni au trecut până acum frontiera cu România”, a spus Aurescu la Antena 3.
Potrivit declaraţiilor ministrului, până acum 82.000 de ucraineni au rămas pe teritoriul României, iar țara noastră acordă sprijin pentru crearea unui coridor verde astfel încât să fie facilitat transferul direct de la frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina spre frontiera dintre România şi Republica Moldova a fluxului de refugiaţi.
„Acordăm sprijin acestui stat prin crearea acelui coridor verde pe care l-a anunţat domnul prim-ministru Ciucă pentru a facilita transferul direct de la frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina spre frontiera dintre România şi Republica Moldova a fluxului de refugiaţi(…).
Dacă ne raportăm la numărul de refugiaţi ajunşi în Moldova pe cap de locuitor, Republica Moldova are cel mai mare astfel de număr dintre toate statele care sunt afectate de această criză”, a adăugat acesta.
În ceea ce privește sancțiunile care urmează să fie impuse Rusiei, Bogdan Aurescu a declarat: „Pot să vă confirm că se pregăteşte un al patrulea pachet de sancţiuni. Nu pot să comentez asupra conţinutului, dar e un pachet consistent”, a precizat Bogdan Aurescu.
Totodată, ministrul a explicat ce înseamnă trecerea României pe lista cu ţări neprietene ale Rusiei.
”Ţările neprietene ale Rusiei sunt ţările care au introdus sancţiuni. Toţi cei care au adoptat sancţiuni au fost incluşi pe această listă”, a spus ministrul.
Sursă foto: Arhivă Cancan