Vladimir Putin este mai bogat cu 2 miliarde de dolari! A primit o moștenire uluitoare din partea unei femei care n-are nicio legătură cu președintele Rusiei

Publicat: 15/02/2024 | 19:00

Vladimir Putin este mai bogat cu 2 miliarde de dolari! Cine este Nina Moleva, femeia care i-a lăsat moștenire președintelui rus o colecție de artă în valoare de 2 miliarde de dolari? Criticul de artă și liderul rus nu au avut nici o legătură.

Nina Moleva, a fost un cunoscut critic de artă, istoric și scriitoare rusă. Aceasta s-a stins din viață pe data de 11 februarie, la vârsta de 99 de ani. Criticul de artă a fost căsătorită cu artistului Eliya Belyutin, care a murit în anul 2012. Nina Moleva s-a născut pe 5 decembrie 1925. A absolvit Universitatea din Moscova în anul 1947. De-a lungul vieții, femeia a lucrat drept consultant de artă pentru numeroase instituții culturale și edituri.

Împreună cu soțul ei, femeia a reușit de-a lungul anilor să strângă o colecție impresionantă de obiecte de artă. Este evaluată la o sumă uriașă și include lucrări semnate de Leonardo da Vinci, Michelangelo, Diego Velazquez, Titian, Berdardino dei Contino, Antonio Rossellino și mulți alții. Conform jurnaliștilor de la Moskovsky Komsomolets, valoarea colecției de artă este estimată la aproximativ 2 miliarde de dolari.

Citește și: VLADIMIR PUTIN SE MÂNDREȘTE CU FAPTUL CĂ, ÎN CURÂND, RUSIA VA CREA VACCINURI ÎMPOTRIVA CANCERULUI: ,,SPER SĂ POATĂ FI DISPONIBILE CÂT MAI REPEDE”

Vladimir Putin a moștenit o colecție de artă în valoare de 2 miliarde de dolari

Se pare că această colecție de artă a fost începută de bunicul ei, Ivan Grinev. Bărbatul a fost artist la Teatrul Imperial. În timpul URSS, capodoperele de artă au fost ascunse în apartamentul de 12 camere al bunicului, care ulterior devenise locuință comună.

În anul 1968, moștenitorii au recuperat o parte din apartamentul lui Grinev. Atunci, Nina Moleva și soțul ei au descoperit colecția de artă unică. La începutul anilor ’90, femeia a decis să lase colecția moștenire statului rus, doar că, legal, nu puteau face acest lucru. Ulterior, testamentul a fost întocmit pe numele unui reprezentant al statului, Vladimir Putin.

„I-am lăsat-o președintelui. Nu am altceva de spus”, a declarat Nina Moleva pentru jurnaliștii de la Moscow Times în anul 2015.

Colecția de artă care a fost moștenită de Putin se afla într-un apartament din centrul Moscovei. Imobilul era păzit 24 din 24 de ore.

Criticul de artă susținea că o casă de licitații din Paris, Hotel Drouot, a evaluat colecția la cel puțin 400 de milioane de euro. Cu toate acestea, valoare reală a acesteia ar fi de 2 miliarde, notează Moscow Times.

Jurnaliștii și alți critici de artă au plus la îndoială, de-a lungul timpului, declarațiile lui Nina Moleva, iar Muzeul de Artă Pușkin a refuzat să accepte colecția când i s-a oferit drept donație.

Citește și: CE A PĂȚIT UN ROMÂN DE REVELION ÎN RUSIA LUI VLADIMIR PUTIN: „ROMÂNII NU AU VOIE SĂ VADĂ FOCURILE DE ARTIFICII”