Vladimir Putin ar putea apela la folosirea armelor nucleare: ”Joe Biden este profund îngrijorat de riscul unui al Treilea Război Mondial”

Publicat: 15/04/2022 | 08:24
Rusia ar putea folosi armele nucleare

Șeful CIA a declarat că liderul Rusiei, Vladimir Putin, ar putea folosi armele nucleare tactice sau cele de mică putere, după eșecurile militare din Ucraina. De asemenea, el a menționat că știe și cât de îngrijorat este Joe Biden de o posibilă apariție a celui de-al Treilea Război Mondial.

Șeful CIA, William Burns, a declarat joi că eşecurile militare din Ucraina l-ar putea determina pe preşedintele rus Vladimir Putin să folosească acolo o armă nucleară tactică sau de mică putere.

”Având în vedere că preşedintele Putin şi conducătorii ruşi s-ar putea scufunda în disperare, ţinând cont de eşecurile pe care le-au suferit până în prezent din punct de vedere militar, niciunul dintre noi nu poate trata cu uşurinţă aceasta ameninţare reprezentată de potenţiala folosire a armelor nucleare tactice sau armelor nucleare de mică putere”, a declarat William Burns într-un discurs la Atlanta.

Kremlinul a vorbit despre punerea în alertă a forţelor sale nucleare, ”dar nu am văzut cu adevărat niciun semn concret, cum ar fi desfășurări sau măsuri militare care ar putea agrava îngrijorările noastre”, a adăugat şeful principalei agenţii americane de informaţii, vorbind studenţilor de la Georgia Tech.

CITEȘTE ȘI: VLADIMIR PUTIN, LA UN PAS DE A FI ÎNLOCUIT? RUŞII ŞTIU CINE AR TREBUI SĂ-L SCHIMBE

Joe Biden, îngrijorat de posibila izbucnire a celui de-al Treilea Război Mondial

William Burns a menționat că Statele Unite sunt foarte îngrijorate de un posibil atac nuclear venit din partea lui Vladimir Putin. De asemenea, șeful CIA a menționat că președintele american, Joe Biden, este îngrijorat să nu se iște cel de-al Treilea Război Mondial și face orice pentru a evita un conflict nuclear.

”Evident că suntem foarte îngrijoraţi. Ştiu că preşedintele (Joe) Biden este profund îngrijorat de riscul unui al Treilea Război Mondial şi face totul pentru a evita să ajungă la punctul în care un conflict nuclear devine posibil”, a continuat el.

Rusia are un număr mare de arme nucleare

Se pare că Rusia dispune de numeroase arme nucleare tactice, mai puţin puternice decât bomba de la Hiroshima, în conformitate cu doctrina sa „escaladare-dezescaladare” care ar consta în a folosi primii o armă nucleară de mică putere pentru a recâştiga avantajul în cazul unui conflict convenţional cu occidentalii.

Această ipoteză include ca „NATO să intervină militar pe teren în Ucraina în cursul acestui conflict, dar aşa ceva nu este planificat, după cum a spus clar preşedintele”, a subliniat şeful CIA.

Reamintind că a fost ambasador al Statelor Unite la Moscova, William Burns nu a avut cuvinte destul de dure pentru Vladimir Putin „revanşard”, „încăpăţânat”, care de-a lungul anilor s-a scufundat într-un „mix exploziv de nemulţumiri, ambiţie şi nesiguranţă”.

”În fiecare zi, Putin demonstrează că o putere în declin poate fi la fel de destabilizatoare ca o putere ascendentă”, a mai adăugat el.

VEZI ȘI: VLADIMIR PUTIN, DECIZIE CARE A SURPRINS PE TOATĂ LUMEA! A ȘOCAT EUROPA!

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult