Vladimir Găitan, atac dur la adresa lui Tudor Chirilă: “Sunt dezamăgit. A luat-o puţin razna…“

De: Cancan
Publicat: 28/03/2019 | 12:08

După ce Tudor Chirilă și-a ieșit din fire și a lovit un fost coleg, pe stradă, reacțiile nu au întârziat să apară. Unul dintre cei care a ținut să își exprime dezamăgirea față de gestul juratului de la “Vocea României“ este Vladimir Găitan. Actorul îl atacă dur pe Chirilă și mărturisește că îl doare sufletul că are astfel de colegi care nu se ridică la nivelul marilor actori.

Implicarea în politică a actorilor nu o văd fericită. Noi trebuie să ne implicăm pe scenă şi să ne vedem de misiunea noastră. Nu avem ce căuta pe scările teatrului cu bileţele în mână. Nu a fost deloc fericită această idee. Din păcate, se demonstrează că al nostru coleg Tudor Chirilă a luat-o puţin razna pentru că de curând s-a bătut. Este un fapt trist. Înţeleg că a tras un pumn unui om, l-a umplut de sânge. Asta nu ne face nouă bine, breslei noastre. Nu aşa trebuie să ne comportăm.

Au fost ani grei, am jucat într-un frig îngrozitor, cu spaima cenzurii şi, totuşi, am supravieţuit. Nu avem voie, ca actori, să ne manifestăm aşa. Sunt foarte trist, mai ales că este Ziua Teatrului. Este vorba despre un coleg de-al meu, altfel un actor bun, dar asemenea manifestări nu onorează pe mine.

Uitați-vă la ce s-a ajuns! Să te bați ca un huligan și să-i spargi unuia nasul. La asta s-a ajuns și e degradant pentru meseria noastră. V-ați putea imagina vreodată că Finteșteanu sau Ștefan Iordache sau Amza să se bată pe stradă cu unul care nu știu ce i-a zis? Vi-i imaginați?

Ce se întâmplă cu aceşti colegi ai mei de au luat-o razna în halul ăsta? Nu asta e menirea noastră. Pentru asta pledez. Avem posibilitatea să ne exprimăm pe scenă, cum am făcut-o pe vremuri de restriște.

Mi-au plecat prieteni foarte dragi. Mă gândesc la Ştefan Iordache, Marin Moraru, Gheorghe Dinică. Nu mă compar cu ei, dar am fost şi eu acolo, pe lângă ei, şi plecarea lor a lăsat un gol imens în sufletul meu şi sunt convins că şi în teatru. Erau nişte actori uriaşi, cum, din păcate, acum sunt din ce în ce mai puţini. Mă doare sufletul că am colegi care nu se ridică la nivelul lor”, a mărturisit marele actor Vladimir Găitan pentru qmagazine.ro.