Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru vor deveni părinți pentru a doua oară. Mesajul emoționant pe care l-au transmis

Publicat: 04/04/2022 | 10:50
Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru. Sursă foto: Capturi video Youtube

Este fericire mare în familia lui Vladimir Drăghia și a soției sale, Alice Caveleru. Cei doi vor deveni părinți pentru a doua oară! Pe rețelele de socializare, cuplul a transmis un mesaj emoționant.

Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru vor deveni părinți pentru a doua oară. Pe rețelele de socializare, fostul concurent al show-ului „Exatlon” a postat o fotografie alături de familia lui, iar în dreptul acesteia a notat și un mesaj emoționant.

”Facem om nou. ??? E dovada noastră de speranță într-o lume mai bună. Sperăm ca la plecarea noastră de aici, prin copiii noștri, locul ăsta să fie mai bun, iar la rândul lor, mai departe, să lase mai bine în urma lor. Până atunci, sărbătorim un nou început și ne bucurăm să vă avem alături. ?”, este mesajul transmis pe rețelele de socializare.

Nu rata: CIUFULIT ȘI PARCĂ NEDORMIT. DRĂGHIA, RĂVĂȘIT LA SUSHI!

Cei doi au devenit părinți în vara anului 2017, pentru prima dată. Atunci, Alice Cavaleru a adus pe lume o fetiță pe nume Zora.

Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia, o familie fericită

Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia formează o familie fericită, admirată de toată lumea. Trăiesc la superlativ povestea de dragoste și se dedică cu totul fetiței lor, Zora.

”Alice a rămas însărcinată la trei luni după ce ne-am cunoscut. Nu a fost o sarcină planificată, dar nici accidentală. În momentul în care Alice a intrat în viața mea, mi-am dat seama că așa arată femeia cu care vreau să fiu, femeia cu care vreau să fac cel puțin un copil. Am avut mare noroc că am cunoscut-o”, povestea Vladimir Drăghia în urmă cu ceva vreme.

Citește și: VLADIMIR DRĂGHIA, DECLARAȚIE DE DRAGOSTE PENTRU SOȚIA SA. CE CUVINTE SUPERBE I-A SPUS FRUMOASEI ALICE

Sursă foto: capturi video Youtube