Gheorghe Vladan avea mai multe plangeri pe numele sau.
Pe langa sotia sa, Florina, la politie l-au mai reclamat si vecinii si mai multe cunostinte.
Criminalul de la coafor fusese reclamat de 14 ori.
„Impotriva criminalului au fost depuse 14 plangeri. In 11 s-au dispus solutii propuse Parchetului competent. Alte trei sunt in curs de solutionare. Una a fost depusa de sotie, Florina Vladan”, a afirmat chestorul Liviu Popa.
De asemenea, Vladan primise ilegal permisul de portarma, a spus Popa. Dosarul era incomplet, lipseau avizul psihologic, cazierul judiciar si fisa de cunoastere a celui care a cerut autorizatie de detinere de armament letal. Seful Politiei Romane a declarat ca ofiterii implicati in eliberarea ilegala a permisului sunt cercetati pentru neglijenta in serviciu.
Documentatia din dosarul lui Gheorghe Vladan in vederea obtinerii permisului de portarma a fost semnat de chestorul Nicolae Marinescu, adjunct al sefului Politiei Capitalei.