Vlad Gherman suferă după ce s-a despărțit de Cristina Ciobănașu: „M-au copleșit până la lacrimi”
Vlad Gherman a povestit, de curând, că există anumite momente în care își dă seama că nu a trecut peste despărțirea de fosta logodnică, Cristina Ciobănașu.
Acest lucru este cumva de înțeles, având în vedere că au trecut doar trei săptămâni de când cele două vedete.
În urma, despărțirii Vlad a slăbit 7 kilograme în doar o săptămână, iar de ziua lui a preferat să umble peste tot, cel mai probabil, pentru a nu îi simți Cristina.
La un moment dat, chiar s-au întâlni
Aceasta este prima aniversare în aproape un deceniu pe care o sărbătorește ca om singur, iar asta sigur nu a fost ușor, însă a fost înconjurat de oameni dragi lui, prieteni, colegi de filmare, familie și chiar fosta logodnică.
„Anul acesta am sarbatorit ziua mea peste tot; in toate casele si cu toate familiile, inclusiv cea de pe platourile de filmare.
A fost o aniversare care s-a simtit cu totul si cu totul altfel…iar emotiile m-au coplesit pana la lacrimi.
Acesta sunt eu: un adult zambind ca un copil la toti cei pe care ii iubeste si care au stiut in fiecare an sa ii ofere clipe de neuitat, ca cea surprinsa in poza asta!”, a scris Vlad, la o imagine cu el.
Citește și: Despărțiți, dar împreună! Vlad Gherman și-a sărbătorit ziua de naștere alături de Cristina Ciobănașu