Vlad Gherman și Oana Moșneagu, declarații cu ochii în lacrimi la 2 zile după nuntă: ”În curând, un Gherman mic”

Publicat: 04/06/2024 | 16:33

Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, duminică, 2 iunie 2024. Îmbrăcați în ținute impecabile, cei doi au pășit încrezători în biserică, pentru a lua parte la ceremonie. Apoi, s-au alăturat invitaților, pentru a sărbători acest moment. Pe tot parcursul acestui eveniment, fiecare clipă a fost captată de camera de filmat. Astăzi, cei doi au publicat, pe rețelele de socializare, un videoclip cu totul emoționant. Acesta poate fi vizionat mai sus, iar detaliile se regăsesc în articol.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu au transmis o emoție pură prin intermediul videoclipului postat astăzi pe rețelele de socializare. Cei doi actori, care și-au pus pirostriile duminică, 2 iunie 2024, au transmis mesaje emoționante, iar videoclipul poate fi urmărit mai sus.

Vezi și PROMISIUNEA PE CARE VLAD GHERMAN I-A FĂCUT-O OANEI MOȘNEAGU ÎN ZIUA NUNȚII LOR. FANII S-AU TOPIT!

Scrisorile celor doi actori au stârnit lacrimi și emoție

După ce a avut loc nunta, proaspeții însurăței au captat atenția, pe rețelele de socializare, cu un videoclip care prezintă legătura specială pe care o au. Înainte să aibă loc ceremonia din biserică, cei doi și-au scris scrisori. Cu emoție în glas, au citit fiecare rând, prietenii virtuali putând urmări și secvențe superbe de la acest eveniment din viața de cuplu. Însă, ce cuvinte frumoase, pline de emoție, au transmis cei doi actori?

„Suflet preferat de pe pământ, te iubesc! Te iubesc cu totul, cu bucuria, jocul, joaca și cheful tău de viață. Cu nesiguranțele, cu fricile, neatenția și copilul tău, știi, îl văd mereu. E atât de frumos și de bun și de plin de viață. Întâlnirea noastră nu a fost întâmplătoare, ne-am întâlnit exact când eu aveam cea mai mare nevoie de tine și tu de mine”, sunt rândurile scrise de Oana Moșneagu.

Citește și VLAD GHERMAN ȘI OANA MOȘNEAGU, NUNTĂ CU 160 DE INVITAȚI. CE PREPARAT ȘI-AU DORIT MIRII SĂ FIE NEAPĂRAT ÎN MENIU: “NU DA GREȘ ABSOLUT NICIODATĂ”

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios pe 2 iunie 2024

Cu lacrimi în ochi, cei doi au continuat să citească rândurile pline de emoție. Spre final, proaspeții soți și-au făcut promisiuni. De altfel, cei doi se gândesc și la mărirea familiei, precizând că doresc să se bucure din plin de tot ce urmează să trăiască și, „cine știe, poate în curând de un Gherman mic”.

„M-am îndrăgostit de tine de la prima noastră conversație, de acum 3 ani. Și tu știi că așa a fost. M-a fermecat felul tău de a fi, de la felul cum priveai lumea la principiile tale bine înrădăcinate, sinceritatea ta, determinarea ta de a realiza o mulțime de lucruri în viața asta. Parcă prea scurtă… pe care o avem.

M-a cucerit zâmbetul tău și râsul tău cu gura până la urechi și uite unde am ajuns. Urmează să trăim cel mai frumos capitol al relației noastre de până acum.

(…) Îți mulțumesc pentru tot, îți mulțumesc că ai avut încredere în mine, ai avut încredere când îmi spuneai că suntem suflete pereche, că tu vei fi soția mea și uite ești doamna Gherman acum.

(…) N-am să te las, n-am să plec pentru că noi suntem suflete pereche. Îmi doresc să ne bucurăm din plin de tot ce urmează să trăim, să ne bucurăm de părinții noștri, de familie și de prieteni și cine știe, poate în curând de un Gherman mic”, au continuat să spună Vlad Gherman și proaspăta sa soție, Oana Moșneagu.

Vezi și LOCAȚIA DE VIS UNDE ARE LOC PETRECEREA DE NUNTĂ A LUI VLAD GHERMAN CU OANA MOȘNEAGU. MIRII AU PARTE DE UN DECOR DE POVESTE

Sursă foto & video: Instagram

This browser does not support the video element.