Vlad Gherman, sfâșiat de durere după moartea lui Bogdan Stanoevici: “Drum lin către stele, tată!”. Ce mărturisire i-a făcut regretatul actor cu lacrimi în ochi

Publicat: 12/01/2021 | 14:40

Vlad Gherman a suferit un șoc astăzi, în momentul în care a aflat că Bogdan Stanoevici a încetat din viață după ce s-a luptat cu temutul virus SARS-CoV-2. Cu sufletul sfâșiat de durere, tânărul actor i-a adus un omagiu copleșitor cunoscutului artist pe rețelele de socializare. Cei doi au făcut parte din distribuția serialului “Sacrificiul”, care a rulat la Antena 1.

Vlad Gherman, îngenuncheat de moartea lui Bogdan Stanoevici

Vlad Gherman a așternut pe social media câteva dintre trăirile pe care le-a avut după ce a primit vestea că organismul lui Bogdan Stanoevici a cedat în fața bolii care adus haosul în întreaga lume. În mesajul emoționant pe care l-a scris în memoria fostului ministru al Românilor de Pretutindeni, tânărul actor a povestit care este cea mai de preț amintire pe care o are cu acesta. Conform mărturisirilor sale, fostul politician i-a spus cu lacrimi în ochi la finalul unei secvențe filmată pentru “Sacrificiul” că este cel mai bun «fiu» pe care l-a avut” .

“Parcă trăiesc un coșmar. Nu pot să îmi revin. Țin minte ca și cum a fost ieri ultima zi de filmare alături de el. L-am luat în brațe la finalul secvenței și am început să plâng. I-am mulțumit pentru tot, iar el a început să plângă spunându-mi că am fost cel mai bun «fiu» pe care l-a avut! Un om extraordinar, carismatic și șarmant. Venea la filmări pe motor ca un superstar și așa va rămâne mereu în inima mea. Drum lin către stele, tată!”, a scris artistul de 27 de ani pe contul lui de Instagram, unde a publicat o filmare cu regretatul actor.

Nu rata: Ce avere a strâns Bogdan Stanoevici și de ce amicii lui parlamentari îl numeau “fraier”

Bogdan Stanoevici a fost operat de urgență înainte să moară

Actorul de 62 de ani se afla internat la Institutul De Urgență Pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu”, unde medicii i-au făcut ECMO. Aceasta este o procedură prin care pacientul este conectat la un aparat care preia funcțiile inimii și plămânilor pentru ca organele să se refacă, cu alte cuvinte o “respirație extracorporală”. Plămânii lui Bogdan Stanoevici erau afectați aproape integral, iar doctorii l-au operat de urgență ca să îl stabilizeze; șansele la viață nu erau prea mari.

Fostul ministru al Românilor de Pretutindeni, candidat la preşedenţie, primărie şi Parlament, Bogdan Stanoevici a fost intubat luna trecută la secţia de terapie intensivă a Spitalului “Sfântul Pantelimon” din Capitală.