Vlad Gherman refuză să se vadă cu altă fată după despărțirea de Cristina Ciobănașu. De ce ține „doliu” actorul
Vlad Gherman a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Cristina Ciobănașu, dar și despre viața de proaspăt burlac, care nu este foarte „productivă”. Actorul a mărturisit că nu se simte pregătit să se lege emoțional de altcineva.
Întrebat cum decurge viața amoroasă și cât de curtat este de tinere acum, Vlad Gherman a declarat că încă tine „doliu” după despărțirea de Cristina. Fetele sunt mai insistente în prezent, dar deocamdată în zadar.
„Nu dau curs niciodată mesajelor pe care le primesc. Încă simt că traversez perioada de „doliu” și nu îmi doresc să mă leg emoțional de altcineva. Am nevoie de timp pentru mine, de spațiul meu și de experiențele formatoare despre care vorbeam puțin mai sus.”, a declarat Vlad Gherman pentru Redactia.ro.
Cum a descurs relația cu Cristina Ciobănașu
„Primul an de relație a fost mai complicat. Cunoscusem o fată (Criss), care mi-a fost alături și atunci când eu nu eram vindecat după relația anterioară. Criss nu doar că a avut răbdare cu mine, dar mi-a fost și cel mai bun prieten. Eu mă aflam la început într-o situație dificilă emoțional, iar ea a știut cum să mă ridice la suprafața și să mă facă să văd că viața merge înainte și că mă așteaptă multe lucruri frumoase înainte. Deși era doar o adolescentă, era cea mai matura fată de vârsta ei pe care o cunoscusem. Mi-a oferit cel mai frumos lucru: inima ei. Mi-am promis că voi avea grijă de inima ei și eu cred că am reușit să fac asta. De acolo am pornit împreună la drum și am fost uniți, am fost unul pentru celălalt și am trăit împreună multe clipe pe care nu o să ni le ia nimeni. Am atâtea povești frumoase de spus despre ea și despre noi. Din păcate, nimeni și nimic nu iți poate promite că relațiile nu se vor schimba. Oamenii evoluează și întotdeauna există riscul ăsta, pe care trebuie să și-l asume ambii parteneri. Asta nu înseamnă că noi nu ne-am iubit așa cum a văzut toată lumea. Înseamnă doar că ne aflam în puncte diferite ale evoluției noastre atunci când am hotărât să ne separăm drumurile.”, a mai mărturisit Vlad.
Despre despărțirea grea…
„O desparțire nu îți aduce o liniște sufletească. Nu cred că m-am exprimat vreodată așa. Ce pot să spun însă este că această despărțire ne deschide noi uși care probabil nu s-ar fi deschis niciodată altfel. E un nou început. Fiecare dintre noi încearcă acum să își găsească drumul pe plan profesional, dar și drumul spre autocunoaștere. Evoluția noastră că indivizi se întamplă într-un ritm mai alert, dat fiind faptul că suntem singuri și ne simțim singuri. Tindem să umplem acel gol cu lucruri care ne fac să evoluăm, chiar dacă nu ne dăm seama de asta pe moment. Fiecare nouă experiență este una formatoare de caracter, iar asta este cel mai important lucru. Ar fi atât de multe lucruri de discutat, dar cred că deja am răspuns la întrebare.”, a mai spus acesta.