Vlad Gherman a început să facă bani serioși de când s-a despărțit de Cristina Ciobănașu! A riscat alături de noua iubită și acum are un venit asigurat

Publicat: 20/12/2023 | 18:29
Oana Moșneagu și Vlad Gherman / Foto: Instagram

Vlad Gherman s-a apucat de afaceri după separarea de Cristina Ciobănașu! Actorul face bani frumoși din imobiliare. Împreună cu logodnica lui, Oana Moșneagu, cântărețul s-a gândit cum să facă sume imense fără prea multă muncă. Așa că, din câștigurile acumulate din aparițiile lor publice, cei doi au pus ban pe ban și au cumpărat câteva garsoniere. În acest fel, cei doi amorezi și-au asigurat viitorul!

Vlad Gherman s-a lansat în afaceri, după despărțirea de Cristina Ciobănașu. Actorul a vrut să-și știe viitorul asigurat, așa că a cumpărat câteva garsoniere pe care le-a dat spre închiriere. S-a gândit că este un mod bun de a câștiga bani, fără prea mult efort. Momentan, cei doi amorezi nu au un cont comun, însă au planuri mărețe. Vor să-și cumpere o casă sau un apartament spațios, însă nu au găsit oportunitatea perfectă pentru a face această investiție.

CITEȘTE ȘI: CRISTINA CIOBĂNAȘU E „FIARTĂ” SĂ SE MĂRITE CU NOUL IUBIT. FOSTUL, VLAD GHERMAN, CÂȘTIGĂ CURSA CĂSĂTORIILOR

„Ne dorim ca anul viitor, Doamne-ajută, să ne găsim ceva al nostru. (…) E un pas important pe care trebuie să-l facem. Ne gestionăm banii astfel încât să reușim să cotizăm amândoi. Nu ne-am hotărât dacă ne dorim casă sau un apartament cu trei-patru camere, nimic sub. Sumele sunt exorbitante și e foarte greu. E o decizie importantă pentru că e vorba de foarte mulți bani la mijloc”, a mărturisit Vlad Gherman, pentru Unica.

CITEȘTE ȘI: VLAD GHERMAN A DAT VESTEA CEA MARE. FOSTUL CRISTINEI CIOBĂNAȘU AJUNGE LA ALTAR CU OANA MOȘNEANU, COLEGA DE LA ANTENA 1

Oana Moșneagu și Vlad Gherman. Sursă foto: Instagram

Vlad Gherman și Oana Moșneagu fac bani frumoși din imobiliare

Momentan, cei doi nu știu dacă vor să rămână în Capitală ori să-și cumpere un imobil în afara Bucureștiului. Rămâne de văzut ce vor găsi pe piața imobiliară anul viitor și dacă le va plăcea vreo casă sau vreun apartament, care să aibă neapărat trei/ patru camere. Între timp, aceștia se ocupă și de cele patru garsoniere pe care le au închiriate.

„Suntem business, gata, nu mai suntem actori. (râde) Vrem să ne mai luăm, dacă Doamne-ajută merge bine, și în anul următor. Ne dorim să avem o oarecare siguranță pentru că ăsta e adevărul. În meseria noastră, astăzi ești, mâine poți să nu mai fii. E bine ca atunci când ești pe val să profiți de fiecare oportunitate”, a mai spus actorul.