Visul Simonei Halep de a mai câștiga un Grand Slam, spulberat de restricția impusă de ITIA
Simona Halep (31 de ani) încă așteaptă decizia tribunalului Sport Resolutions, în cadrul căreia a fost audiată la finalul lunii iunie. Pe fondul situației extrem de delicate în care se află, campioana noastră a mai primit o lovitură din partea celor de la ITIA. Astfel, visul Simonei de a mai câștiga un turneu de Grand Slam pare acum imposibil.
Pe 28 și 29 iunie 2023, Simona Halep a fost audiată în cadrul tribunalului Sport Resolutions. La aproape două luni de la acel moment, campioana noastră încă nu a primit decizia finală. Absența îndelungată de pe teren i-a adus Simonei o cădere dramatică în clasamentul WTA. Acest lucru va avea însă repercusiuni importante asupra campioanei noastre, la revenirea în circuitul mondial.
O nouă lovitură pentru Simona Halep. Restricția impusă de ITIA spulberă visul româncei de mai câștiga un Grand Slam
Simona Halep a ajuns în acest moment pe locul 1.140 WTA, iar peste câteva săptămâni ea va fi ștearsă din clasament. În aceste condiții, după ce va scăpa de suspendare, românca va mai putea participa în cadrul turneelor WTA și cele de Grand Slam doar în baza unor wild carduri. În plus, Simona va mai avea parte de o restricție și în această situație. Mai exact, potrivit regulamentului, o jucătoare nu poate primi mai mult de șase wild carduri (trei pe tablourile principale și trei în calificări), într-un sezon, la turneele WTA 1000, WTA 500 și WTA 250. Totodată, Simona va putea beneficia de maximum trei wild carduri la turneele din seria WTA 125. Restricția nu vizează însă cele patru turnee de Grand Slam din fiecare an. Astfel, la un simplu calcul se poate observa că Simona va putea beneficia de 10 invitații pe tablourile principale, mai exact 6 la competițiile WTA și 4 la Grand Slam-uri, dar și trei în calificări.
Pentru a urca în clasamentul mondial, Simona Halep va trebui să obțină rezultate foarte bune în cadrul turneelor la care va participa după primirea unui wild card. Totuși, campioana noastră are parte și de vești bune. Fiind fost lider WTA și câștigătoare de Grand Slam, ea va putea primi mai ușor wild cardurile respective, deoarece regulamentul îi obligă pe organizatorii turneelor să rezerve invitații pentru aceste jucătoare.
Simona Halep a plecat în vacanță și așteaptă decizia tribunalului Sport Resolutions
În urmă cu aproape o lună, Simona Halep s-a înscris pe lista preliminară de la US Open, turneu ce se va desfășura în perioada 28 august – 10 septembrie 2023. Chiar dacă nu a primit încă verdictul din partea celor de la Sport Resolutions, campioana noastră a refuzat să declare forfait și să se retragă de la turneul american.
Totuși, conștientă de faptul că nu va putea juca la New York, Simona Halep a decis să oprească antrenamentele și să plece într-o vacanță. Ea a ales ca destinație insula Capri. Aceasta este situată la intrarea în Golful Napoli și este renumită pentru atmosfera cosmopolită și peisajele spectaculoase. Campioana noastră a postat pe rețelele de socializare câteva imagini din acest loc de vis și a transmis un mesaj sugestiv. „Capri, hai il mio cuore (n.r. – Capri, ai inima mea!)”, a scris Simona.