Marele actor Virgil Ogășanu a împlinit pe 17 iunie o vârstă respectabilă: 79 de ani și a sărbătorit evenimentul împreună cu soția lui, cunoscuta actriță Valeria Ogășanu, cu băiatul lor, compozitorul Mihai Ogășanu, dar și cu o parte din familie: surorile Valeriei Ogășanu și alte câteva rude.
Familia s-a retras departe de căldura Capitalei, la vila lor superbă din Cornu iar de acolo au pornit la Restaurantul Oscar din Campina unde cuplul de actori se duce des, nu numai pentru că mâncarea ar fi foarte bună, dar și pentru că numele restaurantului îl amuză pe maestru care le spune prietenilor că „mă duc iar la Oscar!”. Familia a mâncat șnițele de pui și legume la grătar iar la final au degustat mai multe soiuri de vin. Virgil Ogășanu este în mare formă și nu s-a dat în lături și de la un pahar de vin ciocnit cu cei dragi, dar nu mai mult pentru că nu îi place să exagereze.
El a primit mai multe cadouri printre care multe sticle de vin, parfumuri, icoane. Un cadou emoționant pe care i l-a făcut fiul lui Virgil Ogășanu, este că Mihai a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai cotați compozitori din țară și că mai ales în ultimul an, datorită Eurovisionului unde a participat cu două piese, acum primește foarte multe oferte de colaborare.
„Dar cel mai frumos cadou, dincolo de obiecte, pentru noi este faptul că suntem toți împreună și că suntem sănătoși”, a declarat Mihai pentru cancan.ro.
Virgil Ogășanu este unul dintre cei mai mari actori ai generației sale și joacă și acum în mai multe spectacole de teatru atât la Bulandra, unde are rol principal în Pisica pe acoperișul fierbinte, sau Lacul, unde joacă alături de soția sa, cât și la Teatrul Metropolis sau la Teatrul Evreiesc. Pe lângă astea, el este și profesor de actorie, multe generații de actori acum cunoscuți au trecut prin clasă lui de-a lungul timpului. Maestrul este împlinit și pe plan familial, căci are o căsătorie fericită de peste 40 de ani cu marea actriță Valeria Ogășanu, cu care îl are pe unicul lor băiat, Mihai.