Virgil Musta, avertisment pentru români: ”Riscul de a face o formă gravă de COVID este de 100 de ori mai mare la persoanele nevaccinate”
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara arată că, în țările cu grad mare de vaccinare, numărul bolnavilor de COVID care au ajung la Terapie Intensivă este foarte mic. Dr. Virgil Musta a declarat luni, la Dig24, că se așteaptă la o creștere exponențială a cazurilor de COVD la noi în țară, în următoarea pierioadă.
”Ne așteptam la această creștere, pentru că în Europa de Vest, de o lună numărul cazurilor deja a crescut foarte mult, se confruntă cu mii și zeci de mii de cazuri și foarte probabil ca să fi ajuns această situație și la noi în țară. Datorită contagiozității foarte mari a acestui virus, cu 60% mai mare decât varianta Alfa, virusul produce îmbolnăviri foarte rapid, ceea ce vedem și noi că numărul de cazuri va crește și robabil că va crește într-o progresie geometrică în următoarele zile”, a afirmat Virgil Musta.
Virgil Musta: ”Pentru pacienții care sunt vaccinați, fac forme severe 0,1% și decedează 0,01%”
Potrivit medicului, există o diferență clară între țările cu grad mare de vaccinare și cele cu grad scăzut de vaccinare în privința numărului de cazuri care ajugla ATI.
”În țările care au un procent foarte mare de vaccinare, cum este Anglia, Israel, s-a observat că, deși au un număr foare mare de infectări, numărul de cazuri severe care ajung în terapie intensivă este foarte mic, în jur de 0,18%. Ceea ce din păcate nu se întâmplă în țările unde gradul de vaccinare este scăzut. De exemplu, la noi la Terapie Intensivă locurile sunt ocupate cu forme grave de boală, critice, deși numărul de cazuri (de coronavirus – n.r.) nu este foarte-foarte ridicat”, a mai arătat Virgul Musta.
”Statisticile arată în felul următor: pentru pacienții care sunt vaccinați, fac forme severe 0,1% și decedează 0,01%. În cazul în care pacienții nu sunt vaccinați, riscul de formă severă este de 10% și deces de 3-4%, ceea ce este o mare diferență. De aceea, (vaccinare n.r.) este cea mai eficientă măsură de prevenție”, a declarat medicul epidemiolog.
Sursa foto: Arhiva Cancan