Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara vine cu o veste bună, dar și cu un avertisment pentru români, la debutul valului șase al pademiei de coronavirus.
Medicul Virgil Musta a explicat că noul val al infectărilor COVID este generat de faptul că varianta dominantă din prezent, este mult mai contagioasă decât precedentele, însă medicul precizează că varianta care circulă acum este mai puțin ”mortală” decât precedentele.
”Din fericire, patogenitatea acestei variante a virusului și a subvariantelor sale este mai mică decât la primele. Dar această variantă este însă mult mai contagioasă față de varianta Delta, de exemplu. Iar contagiozitatea variantei dominante de acum este, poate, mai mare și decât cea a Omicron”, a spus Virgil Musta, scrie Fanatik.
Medicul a mai precizat pentru sursa citată că se teme de faptul că vor exista, din nou, un număr foarte mare de cazuri, însă speră ca presiunea pusă pe sistemul sanitar să nu mai fie atât de mare.
”Da, mă aștept să fie vârfuri în acest val similare cu cele din precedentul val, din perioada iernii Nu sunt epidemiolog, dar cred, deși sper să nu, că e posibil să ajungem la un număr foarte mare de cazuri, ca în vârful valului trecut.
Sper însă ca felul în care reintrăm, ca spitale, în situația de epidemie COVID să fie unul cât mai eficient și să fie o presiune cât mai mică pe sistemul sanitar. În orice caz, cred că va trebui să ne obișnuim ca numărul de infectări să crească, periodic, cel puțin în următoarea perioadă”, mai spune medicul Virgil Musta.